Centenarul Filmului Românesc a adus la Vaslui patru filme de excepție

Regizorul Corneliu Porumboiu a primit distincția din partea proiectului care marchează anul 2018 prin cinematografia românească

 

Centenarul Filmului Românesc (CFR) a ajuns la Vaslui (12-15 august) cu patru filme de excepție din cinematografia autohtonă. California dreamin’ (Nesfârșit), A fost sau n-a fost?, Felix și Otilia și O vară de neuitat au adunat la Casa de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” din Vaslui în jur de 300 de spectatori.

 

Caravana Centenarului Filmului Românesc din cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui a început cu documentarul AGERPRES Marea Unire – România, la 100 de ani, continuând cu Episodul 30: Felix și Otilia (regia: Iulian Mihu), realizat după celebrul roman „Enigma Otiliei”, în urmă cu 46 de ani. Filmul este considerat de consultantul oficial al proiectului drept „una dintre cele mai frumoase ecranizări după un roman”. Irina-Margareta Nistor a adăugat că i s-a părut și mai poetic faptul că regizorul Iulian Mihu a reușit să schimbe numele în Felix și Otilia.

Episodul 31: California Dreamin’ (nesfârșit)

„Filmul pe care îl vedeți, Cristian Nemescu apucase să îl filmeze, dar nu apucase să îl monteze. De aceea se numește nesfârșit. Fiecare cadru este atât de frumos gândit de regizor, care printre altele, a dat naștere, după dispariția lui extrem de tristă, unui festival de scurtmetraje – NexT”, a precizat Irina-Margareta Nistor înainte de proiecție.

Episodul 32: A fost sau n-a fost?

Corneliu Porumboiu a fost invitatul special al celei de-a treia seri de film românesc, la Vaslui, în orașul natal, fapt pentru care regizorul a declarat: „Mă bucur că se întâmplă acest festival aici, la Vaslui. Din păcate, în România s-a pierdut obișnuința asta de a merge la cinema și sper ca voi să continuați cu  această inițiativă”.

Regizorul Corneliu Porumboiu a primit distincția din partea Centenarului Filmului Românesc, pentru contribuția adusă cinematografiei românești.

Primarul Municipiului Vaslui, prezent la eveniment, a promis că în viitor va avea pe lista de priorități redeschiderea unui cinematograf de stat în localitate, la provocarea lansată de Ambasadorul cinematografic, Irina-Margareta Nistor.  

La începutul filmului, la discuția de dinaintea vizionării, Irina-Margareta Nistor a mărturisit: „Trebuie să recunosc că sunt extrem de emoționată, ceea ce nu mi se întâmplă foarte des, dar pentru că A fost sau n-a fost? este unul dintre filmele mele preferate și faptul că revăd filmul, pe ecran mare, aici, mi se pare un privilegiu extraordinar, numai bun pentru acest centenar pe care îl sărbătorim anul acesta”.

Episodul 33: O vară de neuitat

Am încheiat Caravana Centenarului Filmului Românesc, la Vaslui, cu filmul O vară de neuitat (regia: Lucian Pintilie). „Ca și filmul cu care am deschis caravana aici, O vară de neuitat este tot o adaptare după un roman și după o povestire care au făcut multă vâlvă la timpul lor”, a spus Irina-Margareta Nistor.

Expoziția AGERPRES „România: Evoluție”, cu fotografii ce surprind istoria României, a însoțit caravana, fiind expusă în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” în perioada 12-15 august. Expoziția a fost vizitată, pe parcursul celor patru zile, de peste 500 de persoane.  

DESPRE PROIECT

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului  Audiovizual Informațional) din Chișinău

Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES

Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.

Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Evenimentele Centenarului Filmului Românesc din cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui s-au desfășurat cu sprijinul Primăriei Vaslui.

Cum a fost la Open Camp Vaslui: Episodul 29, cu Filantropica

Caravana Centenarului Filmului Românesc a adus Episodul 29. În cadrul acestui episod a fost difuzat filmul Filantropica, regizat de Nae Caranfil.

Filmul a fost vizionat la Teatrul de Vară din Vaslui, pe 7 august 2018, cu peste 700 de spectatori.

DESPRE FILANTROPICA
În Bucureștiul secolului XXI, a ieși în oraș sâmbătă seară la brațul unei femei frumoase e o investiție financiară riscantă. Ovidiu (Mircea Diaconu), modest profesor de liceu, nu și-ar putea-o permite. Și totuși trebuie, căci s-a îndrăgostit până peste cap de Diana (Viorica Vodă), o mică sirenă de 20 de ani cu veleități de manechin. În căutarea unei surse de venit ceva mai consistente decât o biată leafă de profesor, Ovidiu plonjează într-o lume fabuloasă – mafia cerșetorilor. Unul din capiii acesteia îl ia sub aripa sa.

Pepe (Gheorghe Dinică) este jumătate artist, jumătate om de afaceri; „textier” oficial al cersetorimii bucureștene, omul inventează biografii, replici și atitudini în funcție de personalitatea milogului sau de clientela-țintă. Ovidiu va deveni „actorul” ideal pentru noul său experiment. Peste noapte, profesorașul de vârstă mijlocie se trezește „însurat” cu Miruna (Mara Nicolescu), jucând seară de seară, alături de ea, comedia unui cuplu nevoiaș după un scenariu minuțios pus la punct de Pepe. Prinț și Cerșetor. Pendulând între două femei, proaspăt îmbogățit în ochii Dianei, soț umil pentru Miruna, Ovidiu începe să ducă o periculoasă și epuizantă viață dublă.

Spectatorii au redescoperit gustul pentru filmul românesc, tinerii abia l-au cunoscut, iar reacțiile de după vizionare merită atenția celor care pot susține și promova filmul românesc.

foto: Valentin Vlad

Centenarul Filmului Românesc ajunge la Vaslui, de Zilele Orașului

Invitatul special: Corneliu Porumboiu

Vor fi vizionate patru filme românești multipremiate, din selecția de 100 a proiectului filmic dedicat centenarului

 

Centenarul Filmului Românesc se va desfășura la Vaslui, programul filmelor fiind inclus în agenda Zilelor Culturale ale municipiului. Începând cu 12 august, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constantin Tănase.

Irina-Margareta Nistor este invitata specială a caravanei Centenarului Filmului Românesc la Vaslui, iar pe parcursul evenimentelor, se va întâlni cu spectatorii, înainte și după proiecții.

Invitatul special al evenimentului este vasluianul Corneliu Porumboiu, care va participa la proiecția filmului A fost sau n-a fost, pe data de 14 august, de la ora 18.00.

 

Expoziția Fotografică România: Evoluție va putea fi văzută în cadrul programului caravanei și va cuprinde unele din cele mai importante momente din Arhiva Fotografică AGERPRES, dedicată Marii Uniri.

 

PROGRAMUL FILMELOR:

  • 12 august, ora 16.00: Documentarul AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani

  • 12 august 2018, ora 18.00: Felix și Otilia (regia: Iulian Mihu)

  • 13 august 2018, ora 18.00: California Dreamin’ (Nesfârșit) (regia Cristian Nemescu)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor

  • 14 august 2018, ora 18.00: A fost sau n-a fost? (regia Corneliu Porumboiu) – Invitat special: regizorul Corneliu Porumboiu

Prezintă: Irina-Margareta Nistor

  • 15 august 2018, ora 18.00: O vară de neuitat (regia: Lucian Pintilie)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor

 

EXPOZIȚIA FOTOGRAFICĂ AGERPRES va fi deschisă pe tot parcursul evenimentelor, între 12 și 15 august, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constantin Tănase.

 

DESPRE INVITAT

Corneliu Porumboiu (regizor)

Corneliu Porumboiu, născut la 4 septembrie 1975 este regizor și scenarist român care a trecut, prin arta cinematografică, hotarele țării sale și a consacrat-o în cele mai selecte medii ale festivalurilor internaționale de film.

     A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde a studiat Regie de film. Scurtmetrajele sale, realizate în timpul facultăţii, au fost premiate la festivaluri importante de film, precum cele de la Cannes şi Montpellier.

         În 2006, apare primul său lungmetraj, A fost sau n-a fost?, care este selectat la Quinzaine des Réalisateurs şi câştigă „Camera d’Or” pentru debut şi „Label Europe”, premiul distribuitorilor de film. Pelicula a adunat numeroase premii la festivaluri din toată lumea. Acest început promițător a fost susținut de următoarele apariții cinematografice de talie mare, cum sunt filmele Poliţist, Adjectiv, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism și Fotbal infinit.

DESPRE FILME

O vară de neuitat (1994)

Regizor: Lucian Pintilie

Durată: 82 minute

Gen: Dramă, Război, Dragoste

Rating: Audiență generală

Distribuție: Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, Marcel Iureș, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Magda Catone, George Constantin, Dragos Pîslaru

O vară de neuitat este o frescă a vieţii interbelice din Cadrilaterul populat cu locuitori de diferite etnii. Conflictul principal este reprezentat de atitudinea omenoasă a unui căpitan român faţă de un grup de ostatici bulgari, acuzaţi de autorităţi de pactizare tacită cu „comitagiii” macedoneni, ce desfăşurau acte de terorism barbare şi sângeroase la graniţa româno-bulgară.

     Filmul este un mesaj de condamnare a naţionalismului, xenofobiei şi abuzurilor ce s-au petrecut şi încă se mai petrec în diferite colţuri ale lumii. De asemenea, se simte o nuanţă de nostalgie faţă de epoca României Mari, susţinută de imaginile de mare efect ale unui apus de soare de o frumuseţe aproape nepământeană.

Premii: Marele Premiu şi Premiile pentru decor, costume, interpretare feminină rol secundar (Tamara Creţulescu), interpretare masculină rol secundar (Răzvan Vasilescu) – 1994-1995 – UCIN

Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/un-ete-inoubliable-6318/

 

Felix și Otilia (1972)

Regizor: Iulian Mihu

Durată: 135 minute

Gen: Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Radu Boruzescu, Hermann Chrodower, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Violeta Andrei

     După moartea tatălui său, tânărul Felix Sima vine la București pentru a studia la Facultatea de Medicină, el urmând a fi găzduit în casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu, care-i devenise tutore. Acolo face cunoștință cu rudele sale îndepărtate, care nu manifestă față de el niciun fel de afecțiune. Singura persoană de care se atașează tânărul student este verișoara sa, Otilia Mărculescu, fiica vitregă a lui moș Costache.

     Filmul Felix și Otilia, pornit din „Enigma Otiliei” călinesciană rămâne unul dintre cele mai valoroase creații ale regizorului Iuliu Mihu. Personajele desenate de interpreții aleși de regizor au știut să transmită savoarea unui secol sofisticat.

Premii:

Premio de selezione la Festivalul Internațional de Film la Veneția – 1972

Premiul de Excelență pentru sistemul „Graphis color” la concursul UNIATEC, Salerno –  1974

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=cwO_jipW2HY

California dreamin’ (nesfârșit) (2007)

Regizor: Cristian Nemescu

Durată: 155 minute

Gen: Dramă, Comedie, Război

Rating: Audiență Generală

Distribuție: Maria Dinulescu, Andi Vasluianu, Crina Semciuc, Constantin Diță, Nicodim Ungureanu, Paul Ipate, Teodor Corban, Ion Sapdaru

În timp ce în Iugoslavia războiul era în toi, într-un mic sat românesc poposesc americanii. Deși are acordul verbal al Guvernului ca să traverseze teritoriul țării, șeful de gară oprește trenul din călătoria strategică spre Kosovo, iar americanii sunt nevoiți să rămână preț de cinci zile printre săteni.

Este ușor de remarcat ospitalitatea românilor parcă treziți din amorțeală la venirea străinilor, iar petrecerile și momentele artistice confirmă acest lucru. Primarul urmărește îndeplinirea intereselor personale, iar fata acestuia se îndrăgostește de un soldat și pentru că nu cunoaște limba engleză, îl roagă pe unul dintre colegii ei, îndrăgostit de ea, să-i traducă ce simte pentru american. Demagogia, poveștile de dragoste trăite pe ascuns și apropierile dintre naționalități fac subiectul unei comedii trăite în vreme de război.

Premii:

  • Un Certain Regard, Cannes, 2007

  • 4 premii Gopo, incluiv Cel mai bun scenariu și Cel mai bun actor într-un rol pricipal, 2008

Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/california-dreamin-nesfarsit-256/

A fost sau n-a fost? (2006)

Regizor: Corneliu Porumboiu

Durată: 89 minute

Gen: Comedie, Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Teodor Corban, Mircea Andreescu, Ion Sapdaru, Luminița Gheorghiu, Constantin Dita, Coca Bloos, Cătălin Paraschiv, Mirela Cioabă, Lucian Iftime

Un film realizat în stil minimalist, cu mijloace puține, dar care impresionează prin replici spumoase și prin umor dezlănțuit.

Actorii principali dovedesc o naturalețe fascinantă și devin amuzanți fără a se forța deloc. Ei se asociază unor evenimente istorice într-un fel care stârnește un râs amar. Astfel, un jurnalist de la un post TV dintr-un oraș de periferie, un pensionar și un profesor ajung să „filozofeze” pe tema Revoluției din 1989. Pe parcurs, se decoperă că cei trei sunt fost comuniști în timpului aceluiași regim; anticomuniști în timpul Revoluției și, în sfârșit, capitaliști în noua ordine socio-politică.

     Filmul descoperă personaje tipice societății românești, al căror scop unic era să supraviețuiască schimbărilor și mișcărilor sociale în care erau atrași de vârtejul politic.

Premii:

  • Camera d’Or și Label Europa Cinema, Cannes, 2006

  • Goppo pentru Cel mai bun lungmetraj și Cel mai bun scenariu, 2007

Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/a-fost-sau-n-a-fost-14661/

DESPRE VASLUI

     Aşezarea centrală a Vasluiului, în inima ţării româneşti a Moldovei, a făcut din această zonă locul unor puternice bătălii pentru apărarea independenţei patriei. Astfel, la 1450, în pădurile Crasnei, la circa 15 km sud de Vaslui, oştile moldoveneşti conduse de Bogdan al II-lea, alături de care se afla şi fiul acestuia, Ştefan, viitorul domn, au repurtat o frumoasă victorie împotriva oştilor polone invadatoare.
     Vasluiul este atestat documentar din anul 1423, fiind menţionat prima dată în documentul de cancelarie domnească din vremea lui Alexandru cel Bun. În anul 1470 a devenit reşedinţa domnească a lui Ştefan cel Mare, importanţa sa creşte considerabil din anul 1490, când Ştefan cel Mare îi acorda mari privilegii, reconstruieşte Curtea Domnească şi construieşte în amintirea bătăliei de la Podul Înalt, spre veşnica amintire, o frumoasă biserică.

        După moartea marelui voievod, oraşul Vaslui decade. Curtea Domnească se ruinează, populaţia luptă pentru păstrarea privilegiilor. Târgul Vasluiului rămâne o aşezare liniştită, peste care au trecut hoardele tătare şi turcii, distrusă şi apoi renăscută. Pentru istoria neamului, Vasluiul este unul dintre cele mai importante puncte de reper.

 

Caravana Centenarului Filmului Românesc la Vaslui se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului.

DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC

        Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.

Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului  Audiovizual Informațional) din Chișinău

Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES

PARTENERI

În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști

Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român

PARTENERI MEDIA

●    Partener media principal: AGERPRES

●    Frecvența de încredere: Radio România Cultural

●    Televiziunile Centenarului: Antena 3, TVR IAȘI

● Parteneri media naționali: Europa FM, SMART FM, Cinefan, miscareaderezistenta.ro, România Liberă, AARC.ro, Filmsi.ro, movienews.ro, Cooperativa urbană, Flacăra, fundația culturală magazin istoric

●    Partener media regional: VIVA FM

●   Parteneri media locali: Viva FM Iași, Zile și Nopți Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Ziarul de Iași, Iași FUN, Radio Iași, Iași TV LIFE, Suplimentul de Cultură

●  Lobby blog: Cineamator, Cinemil, cefilmevad.ro, piratulcinefil.wordpress.com, filme-carti.ro, raluka-fă-teauzit.blogspot.com, semnebune.ro

●    Parteneri media Republica Moldova: Radio Chișinău, TVR Moldova, Diez.md

●    Monitorizat de: zelist.ro

●    Ne mișcă cei de la: ZigZag prin România

ON-LINE

Facebook: www.facebook.com/100filme.ro

Instagram: https://www.instagram.com/centenarulfilmului

Site: 100filme.ro

Peste 2.500 de spectatori au participat la Centenarul Filmului Românesc de la Oradea

Centenarul Filmului Românesc a fost inclus, pentru trei zile (3-5 august 2018), în cadrul programului festivalului Oradea Summer Film.

 

Echipa Artis Iași a propus trei filme românești pentru cele trei seri în care s-au adunat peste 2.500 de spectatori în Cetatea din Oradea.

 

„Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (realizat de Andrei Ujică), „Moartea Domnului Lăzărescu” (regia: Cristi Puiu) și „Reconstituirea” (regia: Lucian Pintilie) au deschis marele ecran din cetate, pentru un public divers și deschis spre dialog. Sesiunile de întrebări și răspunsuri de după vizionarea filmelor au fost prezentate de Andrei Giurgia și Irina-Margareta Nistor. Ileana Popovici a fost invitata specială a evenimentului, iar în seara dedicată filmului „Reconstituirea” a stat de vorbă cu publicul orădean, povestind despre parcursul ca actriță de film și despre cât de mult i-a schimbat viața rolul pe care Lucian Pintilie i-l oferise printr-o frumoasă întâmplare.

Centenarul Filmului Românesc la Oradea a însemnat și o parte de descoperire a orașului Oradea, a istoriei acestuia și a trecerii de la un stil arhitectural la altul. Invitații și echipa au fost ghidați de către criticul de artă prof. Ramona Novicov, care a prezentat și felul în care Oradea a devenit membră într-o rețea Art Nouveau, alături de Budapesta și Barcelona, fiind singura localitate din România care se bucură de așa ceva.

 

„Cetatea din Oradea a fost pentru trei zile Cetatea Filmului și mi-a plăcut că era un decor perfect pentru un film, ceea ce sper să îi inspire pe regizorii din ziua de azi. Oamenii vin la proiecții cu drag de pelicule românești, fac fotografii… un decor perfect pentru un nou scenariu. Mereu întreabă când mai venim, deci Centenarului stă bine la drum!”, a declarat Irina-Margareta Nistor.  

 

„Reconstituirea” la Oradea, cu Ileana Popovici, după 50 de ani

„Reconstituirea a schimbat totul în cinematografia românească. A reușit și să enerveze comuniștii, ceea ce, în sine, este extrem de important. A încercat să arate altfel tineretul, să arate așa cum era, foarte firesc”, a declarat Irina-Margareta Nistor, consultantul oficial al Centenarului Filmului Românesc.

„Am emoții, cu toate că n-ar fi cazul, au trecut 50 de ani, dar sunt onorată să vin ca un participant la acest film. Reconstituirea a fost foarte important, pentru că de aici am intrat într-o altă lume, într-o altă viață și am intrat cu dreptul sub îndrumarea extraordinară și norocul nemaipomenit pe care l-am avut să fiu sub bagheta minunată a domnului regizor Lucian Pintilie”, a spus actrița Ileana Popovici înainte de vizionarea filmului.

 

„Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, ca o carte de vizită a comunismului românesc

„Ideea de a-i spune Autobiografie este interesantă pentru că acum, cei foarte tineri, deja nu mai știu cum e cu autobiografia. Toată lumea îi spune CV”, a precizat  Irina-Margareta Nistor în seara dedicată documentarului despre Nicolae Ceaușescu, realizat de Andrei Ujică din arhivele video pe care le-a descoperit.

DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC

        Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.

Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Evenimentele Centenarului Filmului Românesc din cadrul Oradea Summer Film s-au desfășurat cu sprijinul Primăriei Oradea și al Asociației de promovare a turismului din Oradea și regiune.

 

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului  Audiovizual Informațional) din Chișinău

Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES

 

PARTENERI

În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști

Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român

PARTENERI MEDIA

  •    Partener media principal: AGERPRES
  •    Frecvența de încredere: Radio România Cultural
  •    Televiziunile Centenarului: Antena 3, TVR IAȘI
  •    Parteneri media naționali: Europa FM, SMART FM, Cinefan, miscareaderezistenta.ro, România Liberă, AARC.ro, Filmsi.ro, movienews.ro, Cooperativa urbană, Flacăra, fundația culturală magazin istoric
  •    Partener media regional: VIVA FM
  •    Parteneri media locali: Viva FM Iași, Zile și Nopți Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Ziarul de Iași, Iași FUN, Radio Iași, Iași TV LIFE, Suplimentul de Cultură
  •    Lobby blog: Cineamator, Cinemil, cefilmevad.ro, piratulcinefil.wordpress.com, filme-carti.ro, raluka-fă-teauzit.blogspot.com, semnebune.ro
  •    Parteneri media Republica Moldova: Radio Chișinău, TVR Moldova, Diez.md
  •    Monitorizat de: zelist.ro
  •    Ne mișcă cei de la: ZigZag prin România

 

ON-LINE

Facebook: www.facebook.com/100filme.ro

Instagram: https://www.instagram.com/centenarulfilmului

Site: 100filme.ro