Centenarul Filmului Românesc ajunge la Vaslui, de Zilele Orașului

Invitatul special: Corneliu Porumboiu

Vor fi vizionate patru filme românești multipremiate, din selecția de 100 a proiectului filmic dedicat centenarului

 

Centenarul Filmului Românesc se va desfășura la Vaslui, programul filmelor fiind inclus în agenda Zilelor Culturale ale municipiului. Începând cu 12 august, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constantin Tănase.

Irina-Margareta Nistor este invitata specială a caravanei Centenarului Filmului Românesc la Vaslui, iar pe parcursul evenimentelor, se va întâlni cu spectatorii, înainte și după proiecții.

Invitatul special al evenimentului este vasluianul Corneliu Porumboiu, care va participa la proiecția filmului A fost sau n-a fost, pe data de 14 august, de la ora 18.00.

 

Expoziția Fotografică România: Evoluție va putea fi văzută în cadrul programului caravanei și va cuprinde unele din cele mai importante momente din Arhiva Fotografică AGERPRES, dedicată Marii Uniri.

 

PROGRAMUL FILMELOR:

  • 12 august, ora 16.00: Documentarul AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani

  • 12 august 2018, ora 18.00: Felix și Otilia (regia: Iulian Mihu)

  • 13 august 2018, ora 18.00: California Dreamin’ (Nesfârșit) (regia Cristian Nemescu)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor

  • 14 august 2018, ora 18.00: A fost sau n-a fost? (regia Corneliu Porumboiu) – Invitat special: regizorul Corneliu Porumboiu

Prezintă: Irina-Margareta Nistor

  • 15 august 2018, ora 18.00: O vară de neuitat (regia: Lucian Pintilie)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor

 

EXPOZIȚIA FOTOGRAFICĂ AGERPRES va fi deschisă pe tot parcursul evenimentelor, între 12 și 15 august, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constantin Tănase.

 

DESPRE INVITAT

Corneliu Porumboiu (regizor)

Corneliu Porumboiu, născut la 4 septembrie 1975 este regizor și scenarist român care a trecut, prin arta cinematografică, hotarele țării sale și a consacrat-o în cele mai selecte medii ale festivalurilor internaționale de film.

     A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde a studiat Regie de film. Scurtmetrajele sale, realizate în timpul facultăţii, au fost premiate la festivaluri importante de film, precum cele de la Cannes şi Montpellier.

         În 2006, apare primul său lungmetraj, A fost sau n-a fost?, care este selectat la Quinzaine des Réalisateurs şi câştigă „Camera d’Or” pentru debut şi „Label Europe”, premiul distribuitorilor de film. Pelicula a adunat numeroase premii la festivaluri din toată lumea. Acest început promițător a fost susținut de următoarele apariții cinematografice de talie mare, cum sunt filmele Poliţist, Adjectiv, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism și Fotbal infinit.

DESPRE FILME

O vară de neuitat (1994)

Regizor: Lucian Pintilie

Durată: 82 minute

Gen: Dramă, Război, Dragoste

Rating: Audiență generală

Distribuție: Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, Marcel Iureș, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Magda Catone, George Constantin, Dragos Pîslaru

O vară de neuitat este o frescă a vieţii interbelice din Cadrilaterul populat cu locuitori de diferite etnii. Conflictul principal este reprezentat de atitudinea omenoasă a unui căpitan român faţă de un grup de ostatici bulgari, acuzaţi de autorităţi de pactizare tacită cu „comitagiii” macedoneni, ce desfăşurau acte de terorism barbare şi sângeroase la graniţa româno-bulgară.

     Filmul este un mesaj de condamnare a naţionalismului, xenofobiei şi abuzurilor ce s-au petrecut şi încă se mai petrec în diferite colţuri ale lumii. De asemenea, se simte o nuanţă de nostalgie faţă de epoca României Mari, susţinută de imaginile de mare efect ale unui apus de soare de o frumuseţe aproape nepământeană.

Premii: Marele Premiu şi Premiile pentru decor, costume, interpretare feminină rol secundar (Tamara Creţulescu), interpretare masculină rol secundar (Răzvan Vasilescu) – 1994-1995 – UCIN

Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/un-ete-inoubliable-6318/

 

Felix și Otilia (1972)

Regizor: Iulian Mihu

Durată: 135 minute

Gen: Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Radu Boruzescu, Hermann Chrodower, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Violeta Andrei

     După moartea tatălui său, tânărul Felix Sima vine la București pentru a studia la Facultatea de Medicină, el urmând a fi găzduit în casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu, care-i devenise tutore. Acolo face cunoștință cu rudele sale îndepărtate, care nu manifestă față de el niciun fel de afecțiune. Singura persoană de care se atașează tânărul student este verișoara sa, Otilia Mărculescu, fiica vitregă a lui moș Costache.

     Filmul Felix și Otilia, pornit din „Enigma Otiliei” călinesciană rămâne unul dintre cele mai valoroase creații ale regizorului Iuliu Mihu. Personajele desenate de interpreții aleși de regizor au știut să transmită savoarea unui secol sofisticat.

Premii:

Premio de selezione la Festivalul Internațional de Film la Veneția – 1972

Premiul de Excelență pentru sistemul „Graphis color” la concursul UNIATEC, Salerno –  1974

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=cwO_jipW2HY

California dreamin’ (nesfârșit) (2007)

Regizor: Cristian Nemescu

Durată: 155 minute

Gen: Dramă, Comedie, Război

Rating: Audiență Generală

Distribuție: Maria Dinulescu, Andi Vasluianu, Crina Semciuc, Constantin Diță, Nicodim Ungureanu, Paul Ipate, Teodor Corban, Ion Sapdaru

În timp ce în Iugoslavia războiul era în toi, într-un mic sat românesc poposesc americanii. Deși are acordul verbal al Guvernului ca să traverseze teritoriul țării, șeful de gară oprește trenul din călătoria strategică spre Kosovo, iar americanii sunt nevoiți să rămână preț de cinci zile printre săteni.

Este ușor de remarcat ospitalitatea românilor parcă treziți din amorțeală la venirea străinilor, iar petrecerile și momentele artistice confirmă acest lucru. Primarul urmărește îndeplinirea intereselor personale, iar fata acestuia se îndrăgostește de un soldat și pentru că nu cunoaște limba engleză, îl roagă pe unul dintre colegii ei, îndrăgostit de ea, să-i traducă ce simte pentru american. Demagogia, poveștile de dragoste trăite pe ascuns și apropierile dintre naționalități fac subiectul unei comedii trăite în vreme de război.

Premii:

  • Un Certain Regard, Cannes, 2007

  • 4 premii Gopo, incluiv Cel mai bun scenariu și Cel mai bun actor într-un rol pricipal, 2008

Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/california-dreamin-nesfarsit-256/

A fost sau n-a fost? (2006)

Regizor: Corneliu Porumboiu

Durată: 89 minute

Gen: Comedie, Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Teodor Corban, Mircea Andreescu, Ion Sapdaru, Luminița Gheorghiu, Constantin Dita, Coca Bloos, Cătălin Paraschiv, Mirela Cioabă, Lucian Iftime

Un film realizat în stil minimalist, cu mijloace puține, dar care impresionează prin replici spumoase și prin umor dezlănțuit.

Actorii principali dovedesc o naturalețe fascinantă și devin amuzanți fără a se forța deloc. Ei se asociază unor evenimente istorice într-un fel care stârnește un râs amar. Astfel, un jurnalist de la un post TV dintr-un oraș de periferie, un pensionar și un profesor ajung să „filozofeze” pe tema Revoluției din 1989. Pe parcurs, se decoperă că cei trei sunt fost comuniști în timpului aceluiași regim; anticomuniști în timpul Revoluției și, în sfârșit, capitaliști în noua ordine socio-politică.

     Filmul descoperă personaje tipice societății românești, al căror scop unic era să supraviețuiască schimbărilor și mișcărilor sociale în care erau atrași de vârtejul politic.

Premii:

  • Camera d’Or și Label Europa Cinema, Cannes, 2006

  • Goppo pentru Cel mai bun lungmetraj și Cel mai bun scenariu, 2007

Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/a-fost-sau-n-a-fost-14661/

DESPRE VASLUI

     Aşezarea centrală a Vasluiului, în inima ţării româneşti a Moldovei, a făcut din această zonă locul unor puternice bătălii pentru apărarea independenţei patriei. Astfel, la 1450, în pădurile Crasnei, la circa 15 km sud de Vaslui, oştile moldoveneşti conduse de Bogdan al II-lea, alături de care se afla şi fiul acestuia, Ştefan, viitorul domn, au repurtat o frumoasă victorie împotriva oştilor polone invadatoare.
     Vasluiul este atestat documentar din anul 1423, fiind menţionat prima dată în documentul de cancelarie domnească din vremea lui Alexandru cel Bun. În anul 1470 a devenit reşedinţa domnească a lui Ştefan cel Mare, importanţa sa creşte considerabil din anul 1490, când Ştefan cel Mare îi acorda mari privilegii, reconstruieşte Curtea Domnească şi construieşte în amintirea bătăliei de la Podul Înalt, spre veşnica amintire, o frumoasă biserică.

        După moartea marelui voievod, oraşul Vaslui decade. Curtea Domnească se ruinează, populaţia luptă pentru păstrarea privilegiilor. Târgul Vasluiului rămâne o aşezare liniştită, peste care au trecut hoardele tătare şi turcii, distrusă şi apoi renăscută. Pentru istoria neamului, Vasluiul este unul dintre cele mai importante puncte de reper.

 

Caravana Centenarului Filmului Românesc la Vaslui se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului.

DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC

        Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.

Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului  Audiovizual Informațional) din Chișinău

Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES

PARTENERI

În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști

Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român

PARTENERI MEDIA

●    Partener media principal: AGERPRES

●    Frecvența de încredere: Radio România Cultural

●    Televiziunile Centenarului: Antena 3, TVR IAȘI

● Parteneri media naționali: Europa FM, SMART FM, Cinefan, miscareaderezistenta.ro, România Liberă, AARC.ro, Filmsi.ro, movienews.ro, Cooperativa urbană, Flacăra, fundația culturală magazin istoric

●    Partener media regional: VIVA FM

●   Parteneri media locali: Viva FM Iași, Zile și Nopți Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Ziarul de Iași, Iași FUN, Radio Iași, Iași TV LIFE, Suplimentul de Cultură

●  Lobby blog: Cineamator, Cinemil, cefilmevad.ro, piratulcinefil.wordpress.com, filme-carti.ro, raluka-fă-teauzit.blogspot.com, semnebune.ro

●    Parteneri media Republica Moldova: Radio Chișinău, TVR Moldova, Diez.md

●    Monitorizat de: zelist.ro

●    Ne mișcă cei de la: ZigZag prin România

ON-LINE

Facebook: www.facebook.com/100filme.ro

Instagram: https://www.instagram.com/centenarulfilmului

Site: 100filme.ro

Copyright © 2018-2019 Centenarul Filmului Românesc | Design and Layout by Marius Asiminei | Development by 3idei.com