SLOBOZIA intră pe harta celor 100 de filme

100 DE ANI, 100 de filme, 100 DE ORAȘE: PROBA DE MICROFON, de Mircea Daneliuc

Invitat special la proiecție: Ileana Popovici

Centenarul Filmului Românesc ajunge sâmbătă, 29 septembrie, la Slobozia, cu filmul Proba de microfon, în regia lui Mircea Daneliuc. Pelicula va putea fi urmărită pe marele ecran de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia. Invitatul special al evenimentului este actrița Ileana Popovici.

Documentarul AGERPRES și expoziția fotografică „România: Evoluție” însoțesc caravana în municipiul Slobozia. De la ora 17.00, pe marele ecran, va fi difuzat documentarul „Marea Unire: România, la 100 de ani”. Expoziția Fotografică „România: Evoluție”, care cuprinde unele dintre cele mai importante momente din istoria României, va putea fi vizitată începând cu ora 16.30.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slobozia.

SLOBOZIA susține filmul românesc în an centenar

Adrian Nicolae Mocioniu (Primarul Municipiului Slobozia)

“100 de filme în ANUL CENTENARULUI completează în mod fericit seria de  manifestări organizate în municipiul Slobozia, pentru celebrarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Este o onoare pentru noi faptul că ne aflăm pe harta celor o sută de orașe în care poposește Centenarul Filmului Românesc. Proiectul reunește cele mai bune filme ale cinematografiei românești, contribuind în mod definitoriu la perenitatea sentimentului de mândrie națională și locală.

Comunitatea slobozeană își reafirmă astfel, prin participarea la acest demers, atașamentul pentru valorile românești, reliefate în timp de capodoperele cinematografiei naționale”, a declarat Adrian Nicolae Mocioniu, Primarul Municipiului Slobozia.

 

DESPRE FILM

Proba de microfon (1980)

Regizor: Mircea Daneliuc

Durată: 106 minute

Gen: Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Gina Patrichi, Tora Vasilescu, Mircea Daneliuc, Medeea Marinescu, Constantin Chelba, Geta Grapa, Vasile Ichim, Adrian Mazarache.

Mircea Daneliuc este un perfecţionist până în măduva oaselor. Proba de microfon este primul său film de autor. Lucrat în priză directă, în mare parte prin metodă cine-vérité, el a consolidat ideea unui cinematograf al adevărului total. Mircea Daneliuc montează instantanee ca bucăţi de viaţă şi foloseşte din acest motiv amatori în toate filmele sale. Nu ca un act de caritate, ci doar ca un serviciu făcut lui însuşi, pentru autenticitatea filmului.

 

Citește mai multe aici: Comunicat Slobozia – 29 sept_ 100filme.ro.

Copyright © 2018-2019 Centenarul Filmului Românesc | Design and Layout by Marius Asiminei | Development by 3idei.com