Să ducem filme și acolo unde nu au mai ajuns de zeci de ani. Cum a fost cu Centenarul Filmului Românesc la Sascut, Bacău

Trei filme românești au fost proiectate în comuna băcăuană Sascut

Caravana Centenarului Filmului Românesc a adus în acest weekend în comuna Sascut din județul Bacău, expoziția de fotografie AGERPRES, documentarul Marea Unire: România la 100 de ani și două dintre cele mai îndrăgite filme din cinematografia românească: Veronica și Nea’ Mărin Miliardar. Evenimentele, desfășurate în incinta Salonului Lux din Sascut, au fost prezentate de directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Alexandru Ion Giboi, actrița Ileana Popovici și directorul proiectului, Andrei Giurgia.

Alexandru Ion Giboi a precizat că importanța unor astfel de evenimente și în comunitățile mici din țara noastră trebuie conștientizată mai mult: „Pentru mine e o ocazie specială să fiu aici și să particip la un eveniment cu oameni pe care îi știu deja. Mă simt ca acasă. Am ales Sascut pentru că este important din punctul meu de vedere să ducem genul ăsta de eveniment legat de Centenarul Marii Uniri și în comunități mai mici, nu doar acolo unde s-ar aștepta toată lumea, în orașe mari sau municipii, acolo unde evenimente de genul acesta se mai întâmplă. Acesta este un moment unic, într-adevăr. Cred că și comunitățile mici trebuie să beneficieze de asemenea evenimente culturale, mai ales în acest an foarte, foarte important pentru noi ca români. Suntem în anul Centenar. Anul Centenar înseamnă 100 de ani de la Marea Unire a României, 100 de ani de modernizare a României, cu urcușuri sau coborâșuri, ca în orice proces de genul acesta. Dar totuși, 100 de ani în care am evoluat față de cum eram în 1918, iar momentul 1918 este cel care, practic, a început să ne definească pe noi ca națiune”.

VERONICA ȘI PUBLICUL DE TOATE VÂRSTELE

Proiecția filmului Veronica a adus în aceeași sală emoțiile spectatorilor de toate vârstele, de la copii, nepoți, până la bunici și părinți. „Nu credeam vreodată că Ileana Popovici va ajunge la Sascut. Mă cuprind emoțiile. M-ați întors în timp. Pentru că pentru câteva momente m-am simțit din nou copil. Suntem încântați că, în an Centenar, la Sascut, au loc astfel de evenimente”, a spus Ionela Sandu, directorul Școlii Gimnaziale din Sascut, înaintea proiecției filmului Veronica.

 

Actrița Ileana Popovici, cea care a realizat ilustrația sonoră pentru multe dintre filmele românești, a ținut să precizeze faptul că Elisabeta Bostan, regizoarea filmului Veronica, a creat cele mai frumoase filme pentru copii și că a fost un privilegiu să contribuie la coloana sonoră. Tot ea a subliniat importanța vizionării filmelor pe un ecran mare, menționând că filmul Nea’ Mărin Miliardar aduce împreună cei mai mari actori de film și teatru din România.

Toate cele trei proiecții de la Sascut au adunat în jur de 400 de spectatori.

 

Evenimentul a fost suținut de Primăria comunei Sascut și face parte din proiectul organizat de   Asociația Artis, care implică proiecția a 100 de filme în 100 de orașe și localități din România și Republica Moldova.

 

Centenarul Filmului Românesc aduce Basarabia acasă

La final de proiect, actrițele Ioana Pavelescu și Ileana Popovici revin în Basarabia, cu filme românești și amintiri din copilărie

În perioada 2-4 noiembrie, Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge în  Republica Moldova. Seria de evenimente va fi deschisă cu o conferința de presă dedicată finalului de proiect în Republica Moldova, cu cele 15 localități marcate pe harta Centenarului. Conferința va avea loc în incinta Filarmonicii Naționale Serghei Lunchevici, în prezența actriței Ioana Pavelescu și a consultantului cinematografic Ileana Popovici. Invitatele speciale vor participa și la cele două proiecții, de la Casa Națională Nisporeni și  de la Cinematograful Odeon.

Programul Centenarului Filmului Românesc în Republica Moldova:

  • 2 noiembrie, de la ora 13.00: Conferință de presă, Filarmonica Națională Serghei Lunchevici;
  • 3 noiembrie, de la 16.00: Amintiri din copilărie, regia Elisabeta Bostan, Casa Națională Nisporeni;
  • 4 noiembrie, de la 18.00: Osînda, regia Sergiu Nicolaescu, Cinematograful Odeon.

 

BASARABIA are nevoie de FILMUL ROMÂNESC. Ioana Pavelescu: Mă simt fiică a Basarabiei”

„Pentru mine acest proiect, Centenarul Filmului Românesc, la Chișinău, înseamnă o revenire acasă. Cu toate că nu am fost niciodată în Basarabia, am trăit cu ea în suflet toată copilăria și viața mea, prin poveștile spuse de mama, care s-a născut la Nisporeni și a trăit cu dorul de Basarabia, toată viața ei. Mă simt fiică a Basarabiei. Și sunt mândră de asta. Iubesc Basarabia și plâng soarta care ne-a despărțit brutal și împotriva firii atâția ani” (Ioana Pavelescu)

 

„Cu filmele aduse de cei care se străduiesc să  organizeze Centenarul Filmului Românesc, venim acasă, în Basarabia. Așa reușim să ne cunoaștem mai bine sau chiar să facem cunoștință noi, prin filmele aduse, să ne apropiem mai mult, să ne cunoaștem istoria, cultura  și să ne bucurăm unii de alții. Așa ne simțim alături, în sălile de spectacol, unde vă așteptăm cu drag și dor!” (Ileana Popovici)

 

“Îmi amintesc ziua în care am pus la cale ideea proiectului, cu Valentina Iusuphodjaev și Igor Cobileanski, la un ceai în Chișinău. Ne gândeam la filmul românesc, cum să facem ca să-l aducem mai aproape și de Basarabia. Vorbind despre anul centenar, am ajuns la 100 de filme și 100 de localități, care a și rămas sloganul Centenarului Filmului Românesc. Nu prea realizam atunci în ce ne implicăm, dar pe cât de greu este, pe atât de frumos se conturează totul. Mergând prin țară, trasând harta României Mari prin film, întâlnim oameni care n-au mai văzut un film pe marele ecran de zeci de ani sau oameni care-și amintesc cu nostalgie de tinerețe, reîntâlnindu-se cu invitații noștri, povestind până târziu, după ce filmul se termină. Este o lecție de istorie prin film ceea ce facem noi și, cel mai important este că nu plictisește. Spun asta pentru că am întâlnit tineri care au înțeles din filmul AGERPRES ce înseamnă România Mare. De altfel, faptul că revenim în Basarabia cu Ioana Pavelescu și Ileana Popovici tot o lecție este și simbolizează un final de proiect prin care aducem Basarabia acasă. Deocamdată, tot simbolic.” (Andrei Giurgia, manager proiect România)

Evenimentele din Republica Moldova sunt susținute de Programul Catena pentru Artă, Fildas ART, ICR Chișinău, Institutul Cultural Român, Primăria orașului Nisporeni, Filarmonica Națională Serghei Lunchevici Chișinău.

Pentru comunicatul de presă complet: Comunicat Republica Moldova 2-4 noiembrie 2018

Caravana #100filme a ajuns în Botoșaniul filmic al lui Vlad Ivanov, cu două filme românești

Vlad Ivanov s-a întors acasă, la Botoșani, cu două filme românești

Municipiul Botoșani a fost inclus pe harta celor 100 de localități în care a ajuns Caravana Centenarului Filmului Românesc. Pe 13 și 14 octombrie, la Cinema Unirea din Botoșani, a rulat documentarul dedicat Centenarului Marii Uniri, Marea Unire: România, la 100 de ani, Câini, în regia lui Bogdan Mirică și filmul Amintiri din Epoca de Aur 2. Dragoste în timpul liber, în regia lui Cristian Mungiu.

Tot atunci, în foaierul cinematografului, a avut loc vernisajul expoziției de fotografie, realizată de Agerpres, „România: Evoluție.” La evenimente a fost prezent actorul Vlad Ivanov și consultantul cinematografic, criticul de film, Irina-Margareta Nistor.

 

„Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, prin jurnaliştii pe care îi are, prin departamentul video, a realizat singurul produs video, singurul documentar real care există despre acest moment al Marii Uniri. Ceea ce o să vedem în momentele următoare, este un film documentar de excepţie, cu momente importante din istoria noastră, care prezintă faptele istorice care s-au petrecut între 1916 şi 2018 şi cu siguranţă ne vor face să înţelegem mai bine cum am ajuns la momentul Marii Uniri”, spus directorul proiectului, Andrei Giurgia, despre documentarul realizat de AGERPRES.

 

„Am zis că ar fi prea frumos să ajung și eu la Botoșani cu Vlad Ivanov, pentru că știam că este din Botoșani. Vlad ne reprezintă în toate festivalurile mari. El este tot timpul acolo. Trebuie să fiți foarte mândri că este de al vostru. Sunt convinsă ca este unul dintre cele mai frumoase weekenduri din viața mea. Și i se datorează Botoșaniulul, călătoriilor noastre și mai ales lui Vlad Ivanov”, spune Irina-Margareta Nistor, critic de film și ambasador al proiectului.

 

„E greu să fiu în fața dvs. pentru că sunt copleșit de emoții (…). Dl. viceprimar spunea: «sper să vă simțiți bine la Botoșani». Eu mă simt bine aici de 49 de ani și sper să mă simt bine atât timp cât Dumnezeu o să-mi dea zile să-mi văd orașul meu, unde m-am născut și unde revin de atâtea ori cu mare plăcere. Am o emoție specială pentru că în sală este mama mea. Sunt prieteni, profesori, oameni care m-au ajutat să ajung ceea ce sunt acum și le mulțumesc”, a spus Vlad Ivanov la deschiderea evenimentului de la Cinema Unirea Botoșani.

 

„Sunt foarte încântat pentru că un eveniment atât de frumos a ajuns și în orașul nostru. De asemenea, sunt deosebit de încântat de prezența în sală a două personalități. De-a lungul timpului, filmele românești au fost foarte apreciate, atât în țară cât și în străinătate, iar pe an ce trece, primesc tot mai multe aprecieri. Avem actori tineri români, foarte talentați, care reușesc să își croiască drumul pe scena internațională a filmului”, a subliniat Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.

 

Evenimentul a fost suținut de Cinema Unirea Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani.

Evenimentul a fost prezentat de Elsaco.

 

„Curtea Veche” din Botoșani, o oază de liniște

„Oraşul domniţelor”, aşa cum mai este numit Botoşaniul, se concentrează astăzi în jurul Pieţei „1 decembrie 1918″. În centru, în apropierea cuptoarelor medievale, se află și un loc parcă desprins de realitate, unde bunul gust și diversitatea sunt la ele acasă. Un cadru prielnic pentru întâlnirile de afaceri, petreceri sau doar pentru o simplă ieșire.

Am poposit acolo pe 13 octombrie, împreună cu actorul Vlad Ivanov și consultantul proiectului, criticul de film, Irina-Margareta Nistor, cu prilejul evenimentelor desfășurate la Cinema Unirea din Botoșani. Programul complet aici.

DESCRIERE

Din respect și dragoste față de mâncare, față de toți cei ce ne trec pragul și pentru că știm că vă pasă de sănătatea voastră și a celor dragi, nu folosim la preararea mâncărurilor potențiatori de arome, conservanți, coloranți, arome artificiale, aditivi și margarină. Bucură-te de aromă, culoare și gust! Restaurantul vine în întâmpinarea clienților botosăneni nu doar cu preparate bine alese, pregătite după rețete traditionale românesti, ci si cu o atmosferă superbă, în care fiecare client este tratat ca într-o vizită la prietenii de-o viată.

Restaurantul Curtea Veche susține proiectele organizate de Centenarul Filmului Românesc.

13-14 octombrie: Botoșaniul intră pe harta celor 100 de filme

ÎMPREUNĂ, CONSTRUIM CA-N FILME

Harta celor 100 de filme include în acest week-end municipiul Botoșani. Două filme de referință, în care actorul Vlad Ivanov a făcut roluri importante, vor fi difuzate la Cinema Unirea din Botoșani.

De asemenea, nu lipsesc Expoziția și Documentarul AGERPRES, dedicate anului Centenar.

PARTENERII NOȘTRI

Evenimentele sunt realizate în parteneriat cu Cinema Unirea Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani.

Vezi programul aici.

Evenimentele de la Botoșani sunt posibile datorită unui parteneriat special între Centenarul Filmului Românesc și Grupul de companii ELSACO.

“Cu toții avem o imensă nevoie de cultură și asta ne obligă să susținem asemenea acțiuni. Un astfel de proiect îmi dă speranță în viitor. Un film bun îți spune o poveste, te face să îți pui întrebări, te face mai liber și mai echilibrat. Vă felicit că ați pus și Botoșaniul pe harta acestui minunat eveniment”, declară Valeriu Iftime (Președinte al Consiliului de Administrație al grupului de companii Elsaco).

Despre Grupul de companii ELSACO

Elsaco este un grup de companii prezente preponderent în domeniile energiei, apei și utilităților, având ca principal obiectiv creșterea eficienței energetice. Grupul este format din 10 companii care acoperă domenii precum: proiecte EPC, distribuția și vânzarea de echipamente de măsură și control, soluții în domeniul eficienței energetice, software de proces și business, soluții IT&C, smart metering rezidențial.

Viziune: De la înfiinţarea sa în 1994 și până în prezent, Elsaco a reușit să devină unul dintre principalii furnizor pe piaţa utilităților și serviciilor energetice din România.

Elsaco și comunitatea: Responsabilitate socială

“Compania noastră promovează conceptul de Responsabilitate Socială și tot ce presupune acesta: practicile pozitive în afaceri, standardele etice care funcţionează ca reper în relaţiile dintre companie și partenerii de afaceri, responsabilităţile etice faţă de comunitate și mediu.

Ne desfășurăm activitatea adăugând valoare serviciilor oferite clienţilor noștri, luând în considerare nevoile comunităţii, rămânând deschiși faţă de idei noi și dedicaţi progresului.”

#100filme: Vlad Ivanov vine la Botoșani. Vlad Ivanov vine acasă

CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC AJUNGE LA BOTOȘANI, cu doi invitați speciali

Invitați speciali: Irina-Margareta Nistor și Vlad Ivanov

Caravana celor 100 de filme ajunge la Botoșani pe 13 și 14 octombrie, la Cinema Unirea, unde, în prezența invitaților speciali Irina-Margareta Nistor și Vlad Ivanov,  publicul va putea urmări două producții românești. Actorul Vlad Ivanov se întoarce acasă, la Botoșani, unde va povesti cu cinefilii despre filmele românești în care joacă, despre rolurile care i-au adus recunoaștere internațională, dar și despre condiția actorului din România. Toate, în contextul celebrării anului 2018 ca an de grație pentru istoria României, prin cinematografia autohtonă.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Botoșani:

  • 13 octombrie, ora 16.30: Vernisajul Expoziției AGERPRES – România: Evoluție;
  • 13 octombrie, ora 17.00: Documentarul AGERPRES – Marea Unire: România, la 100 de ani;
  • 13 octombrie, ora 19.00: Câini, în regia lui Bogdan Mirică;
  • 14 octombrie, ora 18.00 : Amintiri din Epoca de Aur 2. Dragoste în timpul liber, în regia lui Cristian Mungiu.

Întregul comunicat de presă poate fi descărcat de aici: Comunicat 100filme Botoșani.

“În primul rând, sunt bucuros și uimit de cât de multe faceți în atât de scurt timp și mă bucur că migrați din Iași către toată Moldova cu filmul românesc și lucrul acesta sper să creeze o tradiție, pentru că și TIFF-ul a migrat de la Cluj la Sibiu și în alte orașe. E foarte frumos să vezi că filmul românesc e gustat și de publicul românesc, nu numai de publicul de festival.

Faptul că se petrece și la Botoșani, pentru mine e ceva de mare suflet, pentru că născându-mă acolo, am mulți oameni care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt și mă bucur că pot spune și celor din Botoșani ce lucruri frumoase facem.

Este important, pentru că noi facem filme pentru oameni, pentru public și vrem ca publicul să se uite la filme și să plece din sală altfel, cu un gând în plus, cu o întrebare. E frumos când ceea ce faci pune întrebări și m-aș bucura să avem un dialog călduros la Botoșani, ceea ce se va și întâmpla”, declară actorul Vlad Ivanov pentru Centenarul Filmului Românesc.

„În vară, am trecut doar prin Botoșani, pentru prima dată, drum spre Ipotești și mi -am dat seama că l-am văzut doar în gând, cu ochii lui Vlad Ivanov, care povestește așa frumos și cu har despre orașul sau! Și iată că datorită Centenarului, voi avea o călăuză de vis, în acest weekend de toamnă eminesciană!”, spune Irina-Margareta Nistor, ambasador al proiectului și invitată specială la proiecțiile de la Botoșani.

 

Caravana #100filme ajunge la Buzău, cu două comedii demne de Centenar

Centenarul Filmului Românesc ajunge pe 6 și pe 7 octombrie la Buzău, la Happy Cinema, cu două producții românești ce vor putea fi discutate și vizionate împreună cu invitatul special, Irina-Margareta Nistor.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Buzău:

  • 6 octombrie, de la ora 19.00: O noapte furtunoasă, în regia lui Jean Georgescu;
  • 7 octombrie, de la ora 18.00: Occident, în regia lui Cristian Mungiu.

Buzău: ZĂU că de-abia aștept să (re)ajung la BUZĂU, cu 2 filme care să aducă BUcurie și umor, 2 maeștri ai celei de-a 7 arte : Jean Georgescu și Cristian Mungiu, care au cucerit OCCIDENTul și cu O NOAPTE FURTUNOASĂ, 2 pelicule care vor supraviețui centenar, nu doar în an aniversar!”, spune Irina Margareta Nistor, care va comenta filmele împreună cu publicul buzoian în acest week-end.

Documentarul Marea Unire: România, la 100 de ani şi expoziția fotografică România: Evoluție deschid evenimentele de la Buzău. De la ora 16.30, expoziția, care cuprinde momente importante din istoria României, va putea fi vizitată de public, iar de la ora 17.00, pe marele ecran, va fi proiectat documentarul AGERPRES, o lecție de istorie primită în an centenar.

 

CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC AJUNGE LA BUZĂU

100 DE ANI, 100 de filme, 100 DE ORAȘE: O noapte furtunoasă și Occident

Invitat special: Irina-Margareta Nistor

Centenarul Filmului Românesc ajunge pe 6 și pe 7 octombrie la Buzău, la Happy Cinema, cu două producții românești ce vor putea fi discutate și vizionate împreună cu invitatul special, Irina-Margareta Nistor.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Buzău:

  • 6 octombrie, de la ora 19.00: O noapte furtunoasă, în regia lui Jean Georgescu;
  • 7 octombrie, de la ora 18.00: Occident, în regia lui Cristian Mungiu.

Documentarul Marea Unire: România, la 100 de ani şi expoziția fotografică România: Evoluție deschid evenimentele de la Buzău. De la ora 16.30, expoziția, care cuprinde momente importante din istoria României, va putea fi vizitată de public, iar de la ora 17.00, pe marele ecran, va fi proiectat documentarul AGERPRES, o lecție de istorie primită în an centenar.

BUZĂUL SUSȚINE FILMUL ROMÂNESC ÎN AN CENTENAR

Episoadele #41 și #42 continuă conturarea hărții localităților care susțin filmul românesc. Evenimentele sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău.

Avem deosebita onoare de a fi gazdele Caravanei Centenarului Filmului Românesc, ce va poposi la Buzău în zilele de 6 și 7 octombrie 2018. Salut inițiativa Artis de a aduce în prim-plan filmul românesc în anul Centenarului Marii Uniri. Este o ocazie deosebită de ne aduce aminte de realizările cinematografiei românești și de a ne cinsti marii regizori, actori și scenariști. Ce poate fi mai frumos în acest an de Centenar decât de a promova în 100 de oraşe din România, 100 de filme româneşti prin care să ne reamintim istoria, cultura și arta poporului nostru. Invit buzoienii să vină la film, la Happy Cinema de la Galeria Mall, pentru a vedea două filme de referință: pe 6 octombrie la ora 19.00 – O noapte furtunoasă, în regia lui Jean Georgescu – producție din 1943, iar pe 7 octombrie la ora 18.00- filmul Occident – producție 2002, în regia lui Cristian Mungiu – premiat la Cannes, subliniază Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma.

Comunicatul de presă complet poate fi citit aici: Comunicat 100filme Buzău

Râmnicu Sărat, un model pentru alte orașe: cu o sală care invită din nou publicul la film

Râmnicu Sărat pe harta Centenarului Filmului Românesc, cu o sală care invită din nou publicul la film

Caravana celor 100 de filme a ajuns pe 28 septembrie în Municipiul Râmnicu Sărat. Filmele prezentate publicului râmnicean a fost Secvențe, în regia lui Alexandru Tatos și documentarul Marea Unire: România, la 100 de ani, o lecție de istorie emoționantă de la nașterea acestui stat.

 

Expoziția Fotografică România: Evoluție, care cuprinde unele din cele mai importante momente din istoria României, păstrată de cei de la AGERPRES într-o arhivă cu peste nouă milioane de fotografii, a însoțit Caravana la Râmnicu Sărat și a deschis seria de evenimente de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Invitatul special la eveniment a fost actrița Ileana Popovici.

 

EPISODUL 39: SECVENȚE

“Ne-am pregătit și mă bucur că am putut restaura sala casei de cultură, abia de curând suntem pregătiți să rulăm și filme – primarul mun. Râmnicu Sărat”

„Alexandru Tatos, filmul căruia îl urmărim în această seară, a fost un om special. Filmul este unul unic, pentru că este un film în film, veți vedea, de fapt, cum se face un film. Regizorul Alexandru Tatos a făcut parte din generația regizorilor de aur a anilor 70-80, cu Dan Pița, Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc”, a declarat Ileana Popovici, la discuțiile de la începutul proiecției.

„O să facem și o Gală finală a proiectului. Vreau ca la anul, când terminăm proiectul, să ne vedem la Teatrul Național din Iași, unde să ne întâlnim cu susținătorii noștri, așadar și cu dumneavoastră”, a dezvăluit Andrei Giurgia, directorul proiectului Centenarul Filmului Românesc.

 

Primarul municipiului Râmnicu Sărat a deschis seara cu mulțumiri către echipa de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu, cu care, a precizat că are o colaborare foarte bună și că împreună încearcă să redeshidă către public și activitatea cinematografică. „Noi suntem onorați, noi vă mulțumim. Ne-am pregătit și mă bucur că am putut restaura sala casei de cultură, abia de curând suntem pregătiți să rulăm și filme. Eu mă uit în sală și văd o sală plină, îmi imaginez ce va fi de acum înainte, pentru că e un bun moment pentru a relansa activitatea cinematografică. Sperăm ca în luna decembrie, când vom trage linie, să spunem cu adevărat că este anul centenarului. Mai avem câteva luni să ne reabilităm, cred că am pierdut luni bune, dar acum la final, sper să ne adunăm și să îngrășăm porcul înainte de ajun, cum spune românul”, a subliniat Sorin Valentin Cîrjan, primarul mun. Râmnicu Sărat.

Liliana Sbîrnea, senator PSD Râmnicu Sărat, a completat:  “Ne străduim ca într-un oraș mic să le oferim tinerilor condiții ca să se dezvolte. Este un moment unic astăzi și o onoare, pentru că probabil foarte puțini dintre noi o să repete un următor centenar.  Să ne pregătim pentru acest an centenar, să pregătim ceea ce se va întâmpla de 1 decembrie și să fim un pic mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Știți și voi, un om care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții. Și vrem să ne cunoaștem cu toții părinții și istoria”.

 

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat.

 

Centenarul Filmului Românesc este un proiect inițiat de Asociația ARTIS (Iași) și Asociația MIA (Chișinău) și se desfășoară în anul Centenarului României în 100 de localități din România și Basarabia, la care se adaugă Cernăuțiul.  (www.100filme.ro)