Buhuși, primul oraș din 2019 care a intrat pe harta Centenarului Filmului Românesc

Autoritățile pregătesc un proiect cultural, prin care Casa de Cultură din Buhuși să poarte numele regizoarei Elisabeta Bostan  

Centenarul Filmului Românesc a ajuns vineri, 25 ianuarie și sâmbătă, 26 ianuarie, la Casa de Cultură Buhuși, cu două episoade speciale care completează harta filmică a Centenarului Marii Uniri.
Seara de 25 ianuarie a fost dedicată Elisabetei Bostan, regizoarea care s-a născut și a copilărit, până la vârsta de 18 ani, în Buhuși. Filmul pe care l-am urmărit, pe marele ecran al Casei de Cultură Buhuși, în prezența a peste 150 de spectatori, a fost Saltimbancii, astfel că, așa cum regizoarea spunea în intervenția telefonică de dinaintea proiecției, am intrat în arena circului și ne-am amintit de copilărie.

Elisabeta Bostan mărturisește că pe vremea când era la Buhuși, în jurul datei de 24 septembrie, venea circul în oraș.  Acest moment a reprezentat, mai târziu, o inspirație pentru film, la fel ca opera „Fram, ursul polar” a lui Cezar Petrescu.

Primarul orașului Buhuși a spus despre Elisabeta Bostan că este „o fiică a orașului Buhuși, una dintre cele mai importante personalități care au plecat din acest oraș”.

Vasile Zaharia, Primarul orașului, a mai adăugat că importanța unor astfel de evenimente este destul de mare pentru a scoate lumea din case, pentru a le prezenta și altceva, pentru a-i face să socializeze: „Este extraordinar ceea ce faceți, împrospătați memoria cetățenilor, aduceți un alt aspect al istoriei. Ridicați ștacheta, ridicați un nivel intelectual superior și atractiv și foarte plăcut”.

Adrian Păduraru a coborât la prima, la Buhuși
Pe 26 ianuarie, de la ora 16.00, ne-am întâlnit cu actorul Adrian Păduraru, care ne-a povestit despre filmul Coborâm la prima, pe care l-am proiectat în premieră la Buhuși, dar și despre activitatea în lumea cinematografiei și a teatrului românesc.

„Filmul lui Tedy Necula este pentru publicul de orice vârstă, pentru publicul de orice formație culturală, dar este un film care îi atinge mai ales pe cei extrem de tineri. Mă bucur că sunt aici, într-o sală frumoasă”, a povestit pentru publicul din Buhuși actorul Adrian Păduraru, invitat special al evenimentului.

Documentarul Marea Unire: România, la 100 de ani a fost filmul documentar care a încheiat seria de evenimente de la Buhuși.

Comunicatul de presă aici: Comunicat 100filme post Buhuși-3

Centenarul Filmului Românesc ajunge la Buhuși (25-26 ianuarie)

Filmele “Saltimbancii” și “Coborâm la prima” vor fi difuzate cu participarea actorului Adrian Păduraru

Centenarul Filmului Românesc ajunge la sfârșitul lunii ianuarie în orașul Buhuși din județul Bacău. Caravana dedicată anului centenar continuă în 2019 și promovează filmul românesc în România, Basarabia și Cernăuți.

Pe 25 și 26 ianuarie, publicul din Buhuși se va întâlni și cu invitați speciali: actorul Adrian Păduraru și regizoarea Elisabeta Bostan. De altfel, vor fi proiectate două filme de referință din cinematografia românească: Saltimbancii și Coborâm la prima. Filmele, alese să întrunească timpuri vechi și noi ale cinematografiei, vor fi prezentate și însoțite de povestirile invitaților, în sesiuni de întrebări și răspunsuri cu spectatorii.

În cadrul evenimentului de la Buhuși, va fi proiectat și documentarul AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani. Evenimentele vor avea loc în incinta Casei de Cultură Buhuși (intrarea liberă, în limita locurilor disponibile).

Programul Centenarului Filmului Românesc la Buhuși:

 

  • 25 ianuarie, ora 17.00 – Vernisajul expoziției de fotografie România: Evoluție. O expoziție marca AGERPRES

 

  • 25 ianuarie, ora 18.00: Saltimbancii, în regia Elisabetei Bostan.

Invitat special: Elisabeta Bostan (prin telefon).

  • 26 ianuarie, ora 16.00: Coborâm la prima, în regia lui Tedy Necula.

Invitat special: Adrian Păduraru.

  • 26 ianuarie, ora 18.00: filmul documentar Marea Unire: România, la 100 de ani, producție marca AGERPRES.

 

CASA DE CULTURĂ BUHUȘI VA PURTA  NUMELE REGIZOAREI ELISABETA BOSTAN

Evenimentele din cadrul Centenarului Filmului Românesc sunt realizate cu sprijinul Primăriei Buhuși.

“Sper să fim gazde potrivite pentru un asemenea moment și buhușenii să se bucure de prezența filmului românesc. Apreciem prezența doamnei Elisabeta Bostan, fie chiar și telefonic. Este un bun prilej pentru a relua demersul privind dorința noastră de <<a boteza>> Casa de Cultură din Buhuși cu numele domniei sale. Suntem încântaţi să fim gazdele unui eveniment cultural de importanță națională și așteptăm cu bucurie Centenarul Filmului Românesc pentru două zile la Buhuși’’, precizează Vasile Zaharia, Primarul orașului Buhuși.

 

Comunicatul de presă complet complet aici: Comunicat de presă 100filme – Buhuși