Dorel Vișan a fost aplaudat minute în șir la Cluj-Napoca, unde a fost aniversat pentru cariera în film

Actorul a primit două distincții și a acordat nenumărate autografe, la întâlniri cu publicul

Ziua de 24 ianuarie i-a fost dedicată actorului Dorel Vișan, prin intermediul unor evenimente speciale marca Centenarul Filmului Românesc.

Evenimentul de aniversare și reverență a avut loc la Cluj-Napoca și a cuprins lansarea cărții Cine-i păzește pe paznici? și Gala Aniversară cu proiecția filmului Iacob. Proiecția filmului a adunat cinefili și fani din Cluj, precum și invitați speciali.

Primăria Muncipiului Cluj-Napoca i-a oferit actorului o distincție specială, pe scena Cinematografului “Florin Piersic”. „Sunt extrem de onorat că putem fi gazda acestui important eveniment din cadrul Centenarului Filmului Românesc, pe de o parte, iar pe de altă parte, că avem ocazia să-l sărbătorim împreună pe inegalabilul actor, artist, Dorel Vișan”, a spus dl Dan Tarcea, Viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca.

Irina-Margareta Nistor a citit laudatio și a dat citire unui articol semnat de regretatul Ion Parhon, în anul apariției pe ecrane a peliculei și i-a acordat actorului distincția Centenarului Filmului Românesc.
„M-am bucurat toate lunile astea, pentru că punem la cale de ceva vreme această întâlnire, că am să ajung aici cu domnul Dorel Vișan. Am niște emoții îngrozitoare pentru că mi-e o frică cumplită de el”, a spus Irina-Margareta Nistor.

„Aștept să citesc la radio din cartea domnului Vișan, săptămâna viitoare, ca să-i îndemn și pe alții să o cumpere și să o citească din scoarță în scoarță pentru că, realmente, sunt lucruri de un anumit tip de rafinament și de tandrețe totodată”, a completat Irina-Margareta Nistor, înainte de proiecția filmului Iacob.
Dorel Vișan și-a amintit, emoționat, de locurile natale din Cluj, dar și de rolul din Iacob, povestind spectatorilor.

„Am rămas legat de Cluj, pentru că aici m-am format, aici îmi e familia, dar de multe ori sunt mai prezent prin Iași, la Pitești și la Vânători Neamț, decât la Cluj. Fiind astăzi Ziua Unirii, ar fi trebuit să ne unim mai mult în folosul tuturor!”, a spus Dorel Vișan.

„Mă bucur de două lucruri: o dată pentru că sunt cu dumneavoastră și pentru că acești minunați băieți de la Iași, din cadrul Centenarului Filmului Românesc, au organizat această întâlnire și a doua oară pentru că, din nou, sala aceasta a primit destul de mulți spectatori pentru un film făcut acum 32 de ani, pentru care am fost nominalizat lângă doi mari artiști ai lumii, Max von Sydow şi Klaus Maria Brandauer”, a completat Dorel Vișan.

„Pentru film s-a făcut un caiet de sală și m-au rugat să scriu un articol și am scris un articol care s-a numit «Eu sunt Iacob», nu în sensul că eu, ca actor, îl interpretez, ci că eu sunt Iacob, pentru că într-adevăr, acest personal reprezintă, într-un fel, românul care moarte singur. În fiecare zi murim singuri și ne îngropăm și țara. Ideea de a se juca filmul aici, nu a fost chiar a mea, ci a unei prietene de la Iași”, a încheiat actorul.
Evenimentele aniversare de la Cluj-Napoca au adunat în jur de 1.000 de spectatori.

***
Centenarul Filmului Românesc continuă și în 2020, prin evenimente dedicate valorilor cinematografiei românești. Ca o reverență pentru ceea ce contează în istoria noastră cinematografică, Caravana #100filme va aduce în fața publicului personalități și filme de referință, alături de consultantul cinematografic al proiectului, Irina-Margareta Nistor.
Un eveniment inițiat de Asociația ARTIS, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Muncipiului Cluj-Napoca, în cadrul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie.
Partener de ospitalitate: Hotel Platinia
Răsfățați de: Restaurantul BRICK’S
Organizat de: Asociația ARTIS

24 ianuarie| Aniversare Dorel Vișan la Cluj| Lansare de carte – Cine-i păzește pe paznici?

Centenarul Filmului Românesc îl aniversează, în 2020, pe actorul Dorel Vișan.

Evenimentul aniversar va avea loc pe 24 ianuarie la Cluj-Napoca și include lansarea cărții „Cine-i păzește pe paznici?”, publicată la Editura Școala Ardeleană în 2019.

Lansarea va avea loc de Ziua Unirii Principatelor Române, la ora 14:00, în incinta Centrului de Cultură Urbană Cluj-Napoca – Casino. Cartea va fi prezentată de Diana Câmpan și Vasile George Dâncu.
De asemenea, lansarea va fi urmată de un recital de poezie și autografe.

Eveniment organizat de Asociația ARTIS și Editura Şcoala Ardeleană.
Cu sprijinul: Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, Centenarul Filmului Românesc

Partener: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca
După lansarea cărții, de la ora 18:00, ziua aniversară dedicată lui Dorel Vișan va continua la Cinema Florin Piersic, cu proiecția filmului Iacob. Actorul va fi prezentat de Irina-Margareta Nistor.

DESPRE CARTE & AUTOR
„Cine-i păzește pe paznici?”, de Dorel Vișan, Editura Școala Ardeleană, 2019, ediţia a II‑a, revăzută şi adăugită.
“Eu cred că şi Carpaţii noştri plâng uneori, iar tu, frate şi mare actor Dorel Vişan, eşti lacrima lor.” (Grigore Vieru)
* * *
“Dacă este să fim onești, maestrul Dorel Vișan trece mult dincolo de granițele actoriei și ale teatrului, în general, devenind o sumă: construcția interioară a omului de cultură include o impresionantă paletă, de la literatură, estetică și teoria artei, până la filosofia culturii, teoria și istoria mentalităților, sociologie culturală și religie. Dorel Vișan își construiește identitatea din biblioteci fundamentale, așezate undeva la rădăcina conștiinței de sine. În răstimpuri, din fericire, dintr-un soi de altruism cultural necosmetizat, oferă surprize ce țin de exteriorizarea cea mai elegantă cu putință, mărturisirile primind contur de poezie (de la cea psalmică la cea confesivă) sau de estetică și memorialistică. De această dată maestrul Dorel Vișan își descifrează palierele cele mai intime ale gândirii, luând atitudine analitică față de preajmă, pur și simplu.

Eseurile, tabletele și articolele din acest volum întocmesc imaginea unui scriitor fără șabloane, fugit din orice carnaval al lumii, asumându-și responsabilitatea civică, demascându-și deopotrivă stările de grație și marile întâlniri ființiale, dar și rupturile grave dintre palierele-kitsch ale societății actuale și profunzimea intelectului și afectului său, construite pe tiparele cele mai sincere ale rusticului. În fond, vorbim de o carte despre recuperarea unor valori pe care numai din prea mare grabă omul le poate face tăinuite, însă nu le poate altera. Dorel Vișan propune un cod de relectură a vieții pe care îl consideră potrivit sieși: simțuri la pândă, infinit umor iertător („Numai iertarea ne redă […] libertatea”) și o neostoită stare ludică, vocația înțelepciunii, ironie șăgalnică, mirajul confesiv și, peste toate, bucuria de a sta, om și viață, în mâinile cititorului.” (Diana Câmpan)

Partener de ospitalitate: Hotel Platinia
Despre noi: www.100filme.ro
Pagina de facebook: www.facebook.com/100filme.ro

Reverență #100filme la Cluj-Napoca: Dorel Vișan – Portret de artist

Dorel Vișan – Portret de artist. O viață închinată frumosului
Actorul Dorel Vișan aniversat la Cluj, la Cinema Florin Piersic

Centenarul Filmului Românesc continuă și în 2020, prin evenimente dedicate valorilor cinematografiei românești. Ca o reverență pentru ceea ce contează în istoria noastră cinematografică, Caravana #100filme va aduce în fața publicului personalități și filme de referință, alături de consultantul cinematografic al proiectului, Irina-Margareta Nistor.
Astfel, de Ziua Unirii Principatelor Române, Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge în inima Transilvaniei, în municipiul Cluj-Napoca. Va fi primul eveniment cadou pentru iubitorii filmului românesc și pentru invitatul special al festivalului, după ce proiectul s-a încheiat, în decembrie 2019, la Iași, cu concluziile unei Uniri simbolice prin film a regiunilor istorice din România, Basarabia și Cernăuți.

“Dorel Vișan – Portret de artist. O viață închinată frumosului” se va desfășura la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca și îi va avea ca invitați pe Dorel Vișan, Irina-Margareta Nistor. Aniversarea va aduce pe marele ecran filmul Iacob, unul dintre preferatele actorului.

Evenimentul va începe la ora 18:00, intrarea este liberă, pe baza unei rezervări în prealabil, care se poate realiza aici: https://eventbook.ro/film/bilete-Iacob.

Un eveniment inițiat de Asociația ARTIS, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Muncipiului Cluj-Napoca, în cadrul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie.

DESPRE FILM
Filmul, regizat de Mircea Daneliuc, spune povestea lui Iacob, un miner din Transilvania, care este bănuit pe nedrept că ar fi furat aur. Drept pedeapsă, Iacob e transferat la o altă mină, mai îndepărtată de casă. Efortul este epuizant, drumul spre casă fără sfârșit. De Crăciun, pentru a scurta timpul ajungerii la familie, Iacob se urcă pe furiș în funicularul minei. Dar zgomotul roților se oprește: de Sărbători, pentru două zile, mina oprește curentul electric. Iacob rămâne suspendat la 200 de metri deasupra prăpastiei.
Iacob a apărut în 1988, după o pauză profesională a regizorului, din cauza regimului comunist. Punctul de plecare al filmului este nuvela lui Geo Bogza, Moartea lui Iacob Onisia.

DESPRE INVITAT
Dorel Vișan este unul dintre cei mai iubiți actori români și a făcut, de-a lungul carierei, roluri inegalabile în film și teatru.
S-a născut la Tăușeni, în Cluj-Napoca. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (promoţia 1965). A fost nominalizat la European Film Awards 1988 – Cel mai bun actor, pentru rolul din Iacob și a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002).
Pentru rolul lui Iacob, Cotidianul The New York Times îl elogia astfel: Dorel Vișan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute.
Un alt rol reprezentativ pentru cariera sa este cel al Senatorului Vârtosu, în filmul Senatorul melcilor. Pentru acest rol, actorul a primit Premiul pentru interpretare masculină, la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franța. Presa franceză l-a elogiat astfel: Senatorul e genial interpretat de Dorel Vișan, un voinic spătos, care seamănă ciudat cu Charles Napier, actorul venerat al lui Jonathan Demme. „Senatorul melcilor” ar fi trebuit premiat pentru formidabilul actor Dorel Vișan, în rolul titular. (Thierry Jousse – Cahiers du Cinema).
A interpretat peste 40 de roluri în teatru și avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale.
În literatură, Dorel Vișan și-a făcut debutul cu poezii, în revista Steaua, iar în prezent are patru volume de versuri.

Cum s-a încheiat Centenarul Filmului Românesc. Ce au spus invitații la Gală?

Gala Centenarului Filmului Românesc a însemnat încheierea proiectului început în februarie 2018, în anul Centenarului Marii Uniri.

În cadrul Galei au fost lansate filmul și cartea centenarului, ambele descriind traseul și felul în care echipa Artis a realizat unirea simbolică a regiunilor istorice a României Mari, trecând și prin Basarabia și Cernăuți.

Primarul Mihai Chirica a precizat că acest proiect încheie frumos programul municipiului Iași dedicat #Centenarului Marii Uniri și că generația tânără trebuie să aibă grijă de viitor prin astfel de inițiative.

Andrei Apreotesei (Managerul Ateneului Național din Iași) a mulțumit publicului care a primit proiectele Iașului, de film și teatru, care au făcut peste 37.000 de kilometri prin regiunile istorice, realizând #Unireasimbolică.

Prof. univ. dr. Daniel Șandru a sintetizat importanța unui astfel de proiect, inițiat și început la Iași, în condițiile în care, după decembrie 2018 nu s-a mai auzit nimic despre #Centenar și despre importanța acestuia, prin acțiuni sau evenimente.

Irina-Margareta Nistor| Acești doi ani au fost cât 100 de ani, cât un Centenar, pentru că am reușit să descopăr orașe pe care nu le văzusem niciodată, oameni absolut formidabili și mă gândeam ce coincidență este faptul că orașele pe care le pomenesc cel mai des, exact acestea sunt prezente aici.

Ileana Popovici| Am fost onorată să particip și să fac parte dintr-un asemenea proiect, mai ales într-un grup de tineri. Am avut curaj pentru că la început am zis „Domnule, eu nu cred că o să fac fața!”. Până la urmă lor le datorez mulți ani în plus, pentru că infuzia lor de tinerețe, de bunăvoință, de prietenie pentru mine sunt un mare câștig.

Constantin Pușcașu| Noi, artiștii, trebuie să facem o reverență în fața dumneavoastră, pentru că într-adevăr filmul românesc trebuie promovat în România.

Iurie Levcic| Iașul mi-a fost acel oraș care m-a invatat să fiu redactor de televiziune…. Când se aude despre Iași în Cernăuți trebuie. Iubesc la nebunie Iașul pentru ca eu aici mă simt acasă, eu sunt român. Am 80 de kg de inimă care pulsează aici.
Iurie Levcic: Cred că eu am cele mai multe emoții. La Iași m-am format eu. Aici am învățat televiziune. La momentul în care se aude despre Iași în Cernăuți, le sclipesc ochii copiilor. De fiecare dată, încercăm să aducem alți și alți copii, ca să ajungă toți. Aici mă simt acasă, iubesc Iașul, pentru că sunt român.

Ovidiu Niculescu| Cred că ar trebui să schimbăm capitala României la Iași pentru că marile evenimente s-au întâmplat la Iași nu la București Sunt tare mândru că sunt aici alături de niște artiști și tineri care vor să afle ce înseamnă arta filmului românesc. Programe de genul asta sunt binevenite mai ales pentru că stârnesc emoții.

Valentin Vieru| Contează să fii aproape de oameni, e important să investești în sănătate, în educație, și în intrastuctura rutieră, dar e nevoie să investești și în cultura. Cel mai important lucru a fost că la acest eveniment au venit actorii din filme, ambasadoarea Irina Margareta Nistor și Ileana Popovici.

Stere Gulea| Mi-a părut rău că nu am reușit să ajung la Moinești. Cu ultimul film, Moromeții 2, am avut ocazia să umblu mult prin România și am fost extrem de impresionat de dorința spectatorilor pentru filmul românesc. Aici la Iași datorită lui Andrei și echipei lui. Voi ați știut nu numai să ne atrageți pe noi în fața spectatorilor. Marele vostru merit este continuitatea.

Vlad Ivanov| Este o seară a sufletelor. M-a emoționat foarte mult povestea Corinei și aș vrea să-ți spun, Corina, că la Botoșani, un tânăr adolescent avea fereastra deschisă exact din aceeași dorință de privi lumea altfel și de a vedea de fapt, lumea sufletului. Asta ați reușit voi, cu toată echipa! Voi spuneți că ați marcat Centenarul Marii Uniri, dar de fapt, acest proiect a fost o mare unire a sufletelor!

Paula Geangalău| Mă emoționează să vorbesc după atâtea personalități. Vă mulțumesc că ați reușit să puneți Piatra Neamț pe harta proiectului vostru și sunt onorată.

Adrian Păduraru| Am emoție de fiecare dată când vin la Iași. Cred că o caravană care merge și în locurile mici are însemnătatea unei datorii care este aproape de a fi îndeplinită.

Ioana Pavelescu| Nu am fost niciodată până atunci la Nisiporeni, și a fost un moment extraordinar pentru că eu am pupat Pământul.

Vlad Rădescu| N-am simțit nici o clipă un șablon, un limbaj de lemn, iar asta e o probă că aceste lucruri sunt adevărate, că ați simțit centenarul exact așa cum ați exprimat aici.

Georgiana Gămălie| Proiectul acesta foarte important și pentru România și pentru români! Ne bucurăm că acolo pe un perete a fost proiectat un film românesc și suntem mândri că ați pus Feldioara pe harta evenimentului dumneavoastră.

Proiect desfășurat și finanțat în cadrul programului Centenar al Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iași

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului Audiovizual Informațional) din Chișinău

Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES
PARTENERI

În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști
Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român, Ateneul Național din Iași

Astăzi, de la ora 19:00, Gala Centenarului Filmului Românesc aduce la Iași personalități din lumea cinematografiei

Proiectul celor 100 de filme a reunit, în mod simbolic, regiunile istorice ale României, prin cinematografie
Centenarul Filmului Românesc încheie caravana dedicată reunirii simbolice a regiunilor istorice ale României Mari, prin Gala din 18 decembrie 2019. Evenimentul va avea loc la Ateneul Național din Iași, va începe la ora 19:00, și va avea ca invitați zeci de personalități din lumea cinematografiei, primarii localităților prin care a ajuns proiectul, parteneri, jurnaliști și consultanți din cinema.

Proiectul a fost lansat pe 3 februarie 2018, în anul Centenarului, la Iași, de către două asociații nonguvernamentale: ARTIS din Iași și AO MIA din Chișinău. Proiectul s-a desfășurat în România, în Republica Moldova și Cernăuți, cu invitați ai cinematografiei românești și cu proiecții ale filmelor alese de experții proiectului: Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor și Cristian Mungiu.

În cadrul Galei Centenarului Filmului Românesc vor fi lansate cartea și filmul documentar despre proiectul celor 100 de filme, cu episoadele desfășurate, starea cinematografiei și a publicului, precum și întreaga poveste, pe repede înainte a inițiativei celor două asociații de pe ambele maluri ale Prutului. Printre invitații galei sunt: Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Ileana Popovici, Stere Gulea, Vlad Rădescu, Ioana Pavelescu, Ion Sapdaru, Ovidiu Niculescu, Daniel Busuioc, Adrian Păduraru, Teodor Corban ș.a.
Rezervările pentru eveniment se fac pe site-ul www.cinemaiasi.ro sau direct la casieria Ateneului Național din Iași. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Unul dintre proiectele-fanion ale Programului Centenar gândit la Iași pentru intervalul 2017-2020 este, neîndoios, „Centenarul Filmului Românesc”. Un proiect de anvergură, care și-a propus să reunească simbolic provinciile istorice sub semnul magic al cinematografiei și care a însemnat, între altele, parcurgerea în caravană a mii de kilometri și poposirea, pentru proiecții de film și discuții între specialiști, actori și public, în 103 localități din România, Basarabia și Bucovina de Nord, ajunge la final în perfectă împlinire. Municipalitatea ieșeană nu poate să fie altfel decât onorată de faptul că ideea acestui proiect, însuflețită de Andrei Giurgia și colegii săi, a plecat de la Iași spre a se deschide către toți românii și spre a le oferi acestora posibilitatea de a valoriza, prin intermediul filmului românesc, memoria celor 100 de ani trecuți de la instituirea statului nostru modern, ca urmare a celor trei Mari Uniri din miraculosul an 1918: cea a Basarabiei (pe 27 martie), aceea a Bucovinei (pe 28 noiembrie) și cea a Crișanei, Banatului, Maramureșului și Transilvaniei cu Regatul României (pe 1 decembrie), precizează prof. univ. dr. Daniel Șandru, Coordonatorul Departamentului Iașul Centenar al Primăriei Municipiului Iași.

Caravana Centenarului Filmului Românesc a ajuns la final. Mărturisesc, i-am spus cu obstinație: 100 de ani, 100 de orașe, 100 de filme. Mi se părea că așa are o mai mare încărcătură afectivă, și nu e străbaterea unui deșert. Am început-o în februarie 2018, luna îndrăgostiților, și am încheiat-o în decembrie 2019, luna lui Moș Crăciun. Mai mult, pe 18, de Sfinții Sebastian și Zoe, nume predestinat vieții, o nouă viață pentru peliculele autohtone, de la începuturi până în zilele noastre, care au (re)cucerit privitori de toate generațiile, de la sugari la seculari, spune Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul cinematografic al proiectului.
Centenarul Filmului Românesc a strâns în albumul său amintirea a 100 de fotograme care, developate în laboratorul sufletului fiecăruia dintre noi, arată chipul încrezător al românului în unitate naţională, întrajutorare şi înfrăţire prin artă, declară Mihai Chirica, Primarul municipiului Iași.

O premieră națională la Gală: Cadoul de Crăciun, de Bogdan Mureșanu
În premieră națională, la Gala Centenarul Filmului Românesc, urmărim coproducția româno-spaniolă Cadoul de Crăciun, în regia lui Bogdan Mureșanu. Producția a fost desemnată Cel mai bun scurtmetraj european, la cea de-a 32-a ediția a premiilor Academiei de Film Europene (EFA).
Intrarea la eveniment este liberă, pe bază de rezervare.
Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului Audiovizual Informațional) din Chișinău
Partener principal: Primăria Municipiului Iași
Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES
PARTENERI
În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști
Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român
PARTENERI MEDIA
Partener media principal: AGERPRES
Frecvența de încredere: Radio România Cultural
Televiziunile Centenarului: Antena 3, TVR IAȘI
Parteneri media naționali: Europa FM, SMART FM, Cinefan, miscareaderezistenta.ro, România Liberă, AARC.ro, Filmsi.ro, movienews.ro, Cooperativa urbană, Flacăra, fundația culturală magazin istoric, Cinemaraton
Partener media regional: VIVA FM
Parteneri media locali: Viva FM Iași, Zile și Nopți Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Ziarul de Iași, Iași FUN, Radio Iași, Iași TV LIFE, Suplimentul de Cultură
Lobby blog: Cineamator, Cinemil, cefilmevad.ro, piratulcinefil.wordpress.com, filme-carti.ro, raluka-fă-teauzit.blogspot.com, semnebune.ro
Parteneri media Republica Moldova: Radio Chișinău, TVR Moldova, Diez.md
Monitorizat de: zelist.ro
ON-LINE
Facebook: www.facebook.com/100filme.ro
Instagram: https://www.instagram.com/centenarulfilmului
Site: 100filme.ro

Centenarul Filmului Românesc depășește o sută de evenimente: după Ardeal, mergem la Cernăuți

Trei episoade-reverență vor avea loc la Cernăuți pe 7 și 8 decembrie
Proiectul Centenarul Filmului Românesc a realizat episodul cu numărul #100, iar prin aceasta, a ajuns la finalul proiectului, așa cum și-au propus organizatorii în februarie 2018, când au lansat proiectul la Iași.

Cele 100 de evenimente au avut loc în localități din România și Basarabia, iar cele trei episoade-reverență vor avea loc la Cernăuți. În mod simbolic, întâlnirea cu românii de la Cernăuți o va avea ca invitată specială pe actrița Ileana Popovici, care este foarte legată de românii din Basarabia și Cernăuți.

“Suntem într-un moment important, în care realizăm că acesta este singurul proiect mare, care chiar a avut loc și a adunat lumea pentru o idee frumoasă: aceea de a vedea filme românești pe marele ecran, o selecție de 100, pentru cei 100 de ani de la Marea Unire. Am fost la Arad, Deva și Cluj-Napoca, cu ultimele evenimente, iar cel din inima Ardealului a fost de-a dreptul plin de emoție, reverențios și potrivit pentru ceea ce am celebrat din 2018 încoace – Centenarul Marii Uniri. Acum, pentru că ne aflăm la 101 ani, am decis că vom continua caravana, mai ales că ne îndreptăm spre Cernăuți. Cred că ceea ce ne-am dorit prin acest proiect am și realizat. Este foarte reconfortant să știm că am trăit, de peste 100 de ori, filmul românesc, alături de oameni la care filmul n-a mai fost demult. Sau, așa cum s-a întâmplat la Cluj, să ne întâlnim cu un public foarte avizat, cu care să avem seri nesfârșite de dialog, alături de invitații noștri”, precizează Andrei Giurgia, managerul Centenarului Filmului Românesc.

Mulțumiri partenerilor implicați în realizarea, promovarea și susținerea proiectului. Categoriile și partenerii, aici.

Caravana #100 filme ajunge la Cernăuți, alături de Ileana Popovici
Program Centenarul Filmului Românesc la Cernăuți,
7-8 decembrie 2019

Sâmbătă, 7 decembrie 2019
13:00 – Păcală (regia: Geo Saizescu)
Invitată: Ileana Popovici, actriță
Centrul Bucovinean de Artă și Cultură Românească, Sala Dumitru Covalciuc

17:00 – Haiducii (regia: Dinu Cocea)
Invitată: Ileana Popovici, actriță
Centrul Bucovinean de Artă și Cultură Românească, Sala Dumitru Covalciuc

Duminică, 8 decembrie 2019
11:00 – Amintiri din copilărie (regia: Elisabeta Bostan)
Invitată: Ileana Popovici, actriță
Loc: Școala medie Ostrița – raionul Herța

Intrarea la evenimentele de la Cernăuți este liberă, în limita locurilor disponibile.
Cu sprijinul: Centrul Bucovinean de Artă și Cultură Românească, Școala Populară de Artă și Civilizație Românească “Ciprian Porumbescu”
Media: Real TV, Zorile Bucovinei

#100filme|| Am fost la Bricks Cluj și tare ne-o plăcut!

Clujenii știu, însă acum știu și ieșenii (reprezentați de noi, bineînțeles!) – Restaurantul Bricks este cu bun gust și cu foarte mult gust bun. Jocul de cuvinte descrie perfect atmosfera și ceea ce găsim acolo.

Situat pe Str. Horea, nr. 2, “Bricks” invită la savurarea unor preparate gustoase, pe care papilele dansează, aproape ca-ntr-o bosanova, iar la cele mai îndrăznețe, ca-ntr-un tango.

Terasă de deasupra Someşului este și romantică, și hipstărească, dar și atrăgătoare. Este singurul loc din Cluj-Napoca care îmbină în mod armonios două spaţii: Restaurant ~ Wine & Jazz.

Atmosferă specială te invită să te bucuri, alături de prieteni, de gust, dar și de starea de a fi împreună într-o atmosferă plăcută, intimă.

Meniul este variat, cu:
– preparate din meniul internațional;
– preparate grill;
– preparate vegetariene.

Acum am venit cu filmul la Cinema Victoria, în cadrul caravanei #100filme, însă cine știe, poate venim cu film & jazz chiar la Bricks, vara.

Din câte am văzut, BRICKS – (M)eating Point, este un restaurant potrivit oricărui tip de eveniment: de la întâlnirile de afaceri, la ieșirile cu prietenii sau organizarea unor evenimente private.

Recomandăm cu drag preparatele demne de film de la Bricks: pulpă de rață, tagliattele cu creveți, gulaș în pâine, cheesecake, creme brulee. Pe restul le descoperiți când ajungeți acolo. Dați-ne un semn dacă v-a plăcut!

Bricks este partener pentru Caravana #100filme la Cluj, 1 decembrie 2019.

#100filme| Ajungem la Deva, Arad și Cluj-Napoca|1 Decembrie: din nou la Cluj, cu filme românești

Caravana celor #100filme invită publicul la filme românești în acest week-end pe marele ecran din trei orașe: Arad, Deva și Cluj-Napoca.
Pe 29 noiembrie, arădenii sunt invitați la Cinema Arta. În prezența invitaților speciali, Irina-Margareta Nistor și Ileana Popovici, pe marele ecran, vor fi urmărite două producții cinematografice românești: Marea Unire: România, la 100 de ani, Dincolo de pod.

“Continuăm caravana noastră, care este o reverență cinematografică și care se apropie de concluzii, așa cum am preconizat, la finalul lui 2019. Ne bucurăm să emoționăm publicul cu documentarul realizat de redacția video Agerpres și care mereu funcționează ca un bun deschizător de poftă cinematografică acolo unde nu s-au mai dat filme de mult timp pe marele ecran. Aradul ne primește cu deschidere și ne vom bucura de dialog, alături de invitatele noastre”, subliniază Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului #100filme.

Evenimentul de la Arad este posibil cu sprijinul: Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
”Ne bucurăm să sărbătorim Ziua Națională a României prin evenimente culturale diverse, atât muzicale, cât și teatrale sau cinematografice, oferind publicului arădean posibilități variate de a-și petrece timpul liber. În acest an, avem bucuria de a avea alături echipa proiectului Centenarul Filmului Românesc, care va oferi cinefililor arădeni ocazia de a revedea documentarul Marea Unire – România, la 100 de ani, dar și un film de colecție Dincolo de pod, în regia lui Mircea Veroiu, la Cinema Arta. De asemenea, suntem onorați că vom avea prilejul de a le întâlni pe Irina Margareta Nistor și pe Ileana Popovici, care vor fi prezente la proiecțiile din 29 noiembrie și ne dorim ca cinematograful Arta să devină un loc de întâlnire și discuții, din ce în ce mai frecvent”, a spus Daniela Pădurean Andreica, director executiv Centrul Municipal de Cultură Arad.

LA DEVA, CU FILM ISTORIC
Pe 30 noiembrie, Centenarul Filmului Românesc ajunge la Deva, în prezența invitaților speciali, Irina-Margareta Nistor și Ileana Popovici. Vor fi proiectate două producții ce aduc noul și vechiul istoric, prin film artistic, dar și prin expunere de tip documentar. Cele două filme vor fi vizionate la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

”Aproape de finalul conturării hărții noastre cinematografice, Deva reprezintă un episod important în proiectul nostru. Ceea ce facem noi prin acest proiect, nu constă numai în a putea face un film să fie văzut sau revăzut. Ceea ce facem noi este să promovăm locurile prin care mergem, să creăm dialog și să putem reveni cu proiecte cinematografice. Într-o zi, vom putea spune că avem, poate, o autostradă a filmelor, mai ales că am străbătut țara-n lung și-n lat, din februarie 2018, cu mii de kilometri la bordul caravanei“, precizează Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului #100filme.
Evenimentul de la Deva este posibil cu sprijinul: Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural “Drăgan Muntean” Deva, Asociația D.E.V.A, Deva 750.

”Ne face o plăcere deosebită să găzduim, la Deva, un eveniment cultural de amploare națională. Județul în care se află fosta capitală a dacilor nu putea lipsi de pe harta Centenarului Filmului Românesc. Localnicii și turiștii, deopotrivă, au ocazia să vizioneze două producții care aduc noul și vechiul istoric – atât prin film artistic, cât și prin peliculă de tip documentar. Vă invit să participați la acest eveniment de excepție!”, spune Nicolae-Florin Oancea, Primarul Municipiului Deva.

Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici și Nicolae Mărgineanu, de Ziua Națională în Ardeal
Caravana Centenarului Filmului Românesc atinge numărul de filme propuse în proiect, la Cluj-Napoca, pe data de 1 decembrie, când sărbătorim 101 ani de la Marea Unire. Astfel, Caravana celor #100filme aduce în fața publicului episoadele 99 și 100 din proiectul început în februarie 2018, la Iași.

Caravana revine la Cluj, pentru al doilea an consecutiv, de Ziua Națională a României.
Evenimentul este realizat cu sprijinul: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, România 100, Cinema Victoria.
“Centenarul Filmului Românesc adaugă un plus de valoare și atractivitate programului pregătit de Primăria Cluj-Napoca pentru 1 Decembrie, când mii de clujeni de bucură de evenimentele din inima orașului. De Ziua Națională, vă așteptăm să sărbătorim împreună la Cluj!” a transmis Primarul municipiului Cluj-Napoca, dl Emil Boc.
Duminică, pe marele ecran de la Cinema Victoria, vor fi vizionate două producții, în care se completează vechiul și noul cinematografiei românești, în prezența celor trei invitați speciali, Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici și Nicolae Mărgineanu.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Arad
Vineri, 29 noiembrie, de la ora 17:00 – Documentarul AGERPRES Marea Unire – România, la 100 de ani.
Vineri, 29 noiembrie, de la ora 19:00 – Dincolo de pod (regia: Mircea Veroiu).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Programul Centenarului Filmului Românesc la Deva
Sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 18:00 – Documentarul AGERPRES Marea Unire – România, la 100 de ani.
Sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30 – Dacii (regia: Sergiu Nicolaescu).
Programul Centenarului Filmului Românesc la Cluj
Duminică, 1 decembrie, de la ora 17.00 – Prea mic pentru un război atât de mare (regia Radu Gabrea);
Duminică, 1 decembrie, de la ora 19.30 – Cardinalul (regia Nicolae Mărgineanu).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

#100filme: Centenarul Filmului Românesc ajunge la Dej și Bistrița

Pe 23 și 24 noiembrie, caravana dedicată Centenarului îi aduce în fața publicului pe Adrian Titieni și Adrian Sitaru

Caravana Centenarului Filmului Românesc continuă cu episoadele 94, 95 și 96 la Dej și Bistrița.
Proiecția de la Dej va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie 2019, de la ora 17:00 și va fi găzduită în Sala Multimedia a Muzeului Municipal Dej.
Cinefilii sunt invitați la proiecția filmului Kapitalism – Rețeta noastră secretă, în regia lui Alexandru Solomon.
Caravana ajunge la Dej cu sprijinul: Primaria Municipiului Dej|| Muzeul Municipal Dej|| Iașul Centenar – Primăria Municipiului Iași.
“În acest weekend, ne bucurăm de două întâlniri cu publicul de la Dej și Bistrița, cu doi invitați speciali. Ne apropiem de finalul proiectului și am strâns rândurile, ca să completăm harta filmică propusă la lansarea proiectului, în februarie 2018. Iașul, dincolo de festivalul de film SFR, a oferit, în colaborare cu Chișinăul, acest proiect, care scoate multe concluzii la suprafață – pe unele le știm bine, legate de marele ecran din țară. Lipsa acestuia, adesea, a făcut, cu atât mai mult, să întâlnim un public dornic de a vedea film românesc în condiții bune, cu dialog și întâlniri speciale”, precizează Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului.

#100filme la Nosa Film Festival Bistrița
Duminică, pe 24 noiembrie 2019, caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge la Bistrița, cu doi invitați speciali: Adrian Titieni și Adrian Sitaru. Caravana se desfășoară în cadrul Nosa Film Festival Bistrița, cu filmul Și caii sunt verzi pe pereți (regia: Dan Chișu), precum și cu o serie de scurtmetraje, trei dintre ele în regia lui Adrian Sitaru. Filmele vor fi vizionate la Cinematograful Dacia din Bistrița.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Bistrița
Duminică, 24 noiembrie, de la ora 15:30
Proiecție de scurtmetraje:
Valuri (regia: Adrian Sitaru)
Farul (regia: Ionuț Gaga, Bogdan Ilieșiu)
Șanțul (regia: Adrian Silișteanu)
Dragă Moș Crăciun (regia: Bogdan Ilieșiu)
Excursie (regia: Adrian Sitaru)
Colivia (regia: Adrian Sitaru)

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 18:00
Și caii sunt verzi pe pereți (regia: Dan Chișu)
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este realizat cu sprijinul: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Intrarea la proiecție este liberă, în limita locurilor disponibile.

DESPRE INVITAȚI
Adrian Titieni
Actorul are până în prezent peste 60 de roluri în filme de scurt și lungmetraj, 20 în filme de televiziune și 35 în teatru. În ceea ce privește teatrul, unul dintre rolurile de suflet ale acestuia este cel în care îl interpretează pe Orgon din Tartuffe, în regia lui Laszlo Bocsardi de la Teatrul de Comedie.
Lista filmelor care îl au în distribuție pe Adrian Titieni este considerabilă. Dan Pița, Elisabeta Bostan, Stere Gulea, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Cristian Mungiu și Adrian Sitaru sunt o parte din regizorii români consacrați cu care actorul a colaborat de-a lungul timpului pentru Pas în doi (1984), Zâmbet de soare (1988), Stare de fapt (1996), Restul e tăcere (2008), Nunta lui Oli (2008), Bacalaureat (2016) și Fixeur (2016). În 2012, a primit Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea personajului Doctorului Crișan din filmul Din dragoste cu cele mai bune intenții.
În anul 2016, i se acordă Premiul Bayard pentru cel mai bun actor, pentru rolul tatălui din Ilegitim, de Adrian Sitaru la Festivalul Internațional al Filmului Francofon din Namur, Belgia. De asemenea, este distins de Festivalul Național de Film de la Chicago cu Premiul Silver Hugo pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat.

Adrian Sitaru
Absolvent al Universității Media, Adrian Sitaru este autor de scurtmetraje și filme pentru televiziune, dintre care cel mai cunoscut este reprezentat de Valuri (2007), premiat la Festivalul de la Locarno, şi distins apoi cu alte 27 de premii naționale și internaționale. Primul său lungmetraj, „Pescuit sportiv”, pentru care semnează scenariul și regia, a fost lansat în 2008, și selecționat la festivalurile din Toronto, Palm Springs, Estoril și în competiția oficială a festivalului „Premiers Plans” din Angers (Franța), ediția 2009.
În anul 2010, scurtmetrajul Colivia a fost decernat cu Premiul Serviciului German de Schimburi Academice în cadrul celei de-a șaizecea ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Despre Dej
Dej este un municipiu în județul Cluj, care se află la confluența dintre râurile Someșul Mare și Someșul Mic. Prima mențiune documentară a orașului există din anul 1214, când acesta a apărut sub numele de Dees, iar între anii 1214 și 1235 a fost construită cetatea Dejului.
De-a lungul timpului orașul s-a dezvoltat ca important centru de exploatare a sării, dispunând și de un mic port folosit pentru transportul rapid al sării pe râul Someș, numit Portul Dej. În anul 1878, importanța politică a orașului crește, devenind astfel reședința comitatului Solnoc-Dăbâca, iar din 1920 până în 1950 orașul a fost capitala județului Someș.
În urma reformei administrative din 1968, orașul Dej a devenit municipiu în cadrul județului Cluj, pierzându-și astfel importanța de centru administrativ.

DESPRE BISTRIȚA
Localizat la poalele Munților Bârgău, la mică distanță de Pasul Tihuța, orașul Bistrița este reședința județului Bistrița-Năsăud și, totodată, cel mai mare oraș din zonă. Săpăturile arheologice au conturat existența unor așezări omenești din cele mai vechi timpuri, însă prima mențiune documentară a Bistriței datează din anul 1241.
Primii oameni care au ajuns pe meleagurile de astăzi ale Bistriței au fost saxonii, care la începutul secolului al XIII-lea au fost răsplătiți cu terenuri și alte beneficii pentru a apăra granițele Transilvaniei. Saxonii au contribuit cu succes la înflorirea acestei mici așezări care, ulterior, a devenit unul dintre majorele puncte de comerț din împrejurimi. Așezarea medievală ce astăzi poartă numele de Bistrița a fost una dintre cele mai frumoase și mai apreciate pe vremuri, iar acest aspect nu s-a schimbat nici astăzi.

#100filme la Palatul lui Cuza de la Ruginoasa

Centenarul Filmului Românesc ajunge la Ruginoasa
Publicul va vedea filmele “Cu mâinile curate” și “Darclée”

Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge pe 16 noiembrie 2019 la Ruginoasa, județul Iași. Filmele selectate vor fi văzute la Palatul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa.
În Sala de Conferințe a Palatului Memorial vor fi proiectate două filme românești, astfel că, episoadele 92 și 93 completează harta cinematografică a celor #100filme.
“Caravana noastră ajunge nu departe de Iași, într-un loc încărcat de istorie, foarte ofertant pentru turiști și pentru promovarea zonelor din jurul Iașului. Ceea ce ne-am pus în plan încă de la debutul proiectului a fost să și promovăm locurile demne de vizitat, să ne întâlnim cu publicul acolo unde filmul ajunge mai rar sau foarte rar, mai ales pe marele ecran. Unele proiecții sunt realizate în afara unei săli de cinema, dar aparatura ne permite să avem o cravană în care să se audă și să se vadă bine, deci ne vedem la filme la Ruginoasa!”, precizează Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Ruginoasa:
Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 14.00 – Cu mâinile curate (regia: Sergiu Nicolaescu);
Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 17.00 – Darclée (regia: Mihai Iacob).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Eveniment realizat cu sprijinul: Primăria comunei Ruginoasa, Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași și Centru Cultural Ruginoasa.
DESPRE FILME
Cu mâinile curate (1972)
Regizor: Sergiu Nicolaescu
Durată: 95 minute
Gen: Acțiune
Distribuție: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică
Filmul deschide celebra serie a policier-urilor lui Sergiu Nicolaescu – seria Comisarului. Acţiunea are loc în anul 1945, atunci când nivelul criminalităţii atinsese cote alarmante. Roman este un proaspăt poliţist, fost comunist ilegalist, numit la conducerea uneia dintre cele mai „fierbinţi” secţii de poliţie din capitală. El apelează la ajutorul comisarului Miclovan (Sergiu Nicolaescu), un poliţist cu metode neconvenţionale.
Pentru rolul din acest film, actorul Gheorghe Dinică a primit Premiul pentru interpretare masculină, în 1972.

Darclée (1961)
Regizor: Mihai Iacob
Durată: 105 minute
Gen: Dramă
Rating: Audiență generală
Distribuție: Silvia Popovici, Toma Dimitriu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Ion Dichiseanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila
Scenariul filmului se bazează pe viața sopranei brăilene de anvergură mondială Hariclea Darclée. Aceasta este proaspăt ieșită din pension și reușește să obțină roluri pe câteva scene lirice din țară, prin care câștigă admirația întregului public, dar în special a bărbaților. Hariclea Darclée îl întâlnește pe Iorgu Hartulari, de care se îndrăgostește și cu care se și căsătorește la scurt timp.
Filmul nu prezintă numai povestea de dragoste dintre Hariclea Darclée și Iorgu Hartulari, ci subliniază și puterea, ambiția și credința cu care Haricleea a biruit toate obstacolele din calea ei prin talent, răbdare, muncă, speranță și determinare.
Premii
Filmul a fost nominalizat la Cannes Film Festival, 1961

DESPRE RUGINOASA
Ruginoasa este o comună din județul Iași, în zona Șeii Ruginoasa-Strunga, care apare pentru prima dată menționată într-un hrisov din anul 1596 în care se vorbește de existența a opt case, înțelegându-se din text că satul mai cuprindea și altele. Numele localității provine de la de la un păstor pe nume Rugină care s-ar fi stabilit prin aceste părți cu oile.
Înainte de anul 1800 Ruginoasa era una dintre cele mai frumoase moșii boierești din Moldova de Sus, stăpânită de familia boierească Sturdza aproximativ 200 de ani. În anul 1804, Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reședință luxoasă pe locul vechii case boierești a strămoșilor săi. Acesta a construit ceea ce astăzi se numește Palatul lui Alexandru Ioan Cuza într-un stil neogotic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri.
În 1982 s-a inaugurat oficial Muzeul Memorial „Al. I. Cuza” cu o secție de istorie și una de etnografie, care poate fi vizitată și în ziua de astăzi.
DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROM NESC
Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat în anul 2018, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.
Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului Audiovizual Informațional) din Chișinău
Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES