Daniel Busuioc ​
Actor

Actorul Daniel Busuioc este directorul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Și-a format o carieră în lumea teatrului și a filmului, prin rolurile sale de comedie și dramă în cei 25 de ani de activitate. Poate fi văzut în cel mai recent film al lui Igor Cobileanski, Afacerea Est, a cărui premieră a fost în octombrie 2016. Născut pe 25 iulie, în Vaslui, este absolvent al Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” Iași, Facultatea de Mecanică, iar mai apoi, în 1994 al Universității de Arte „George Enescu” Iași. Debutează pe scena Naționalului ieșean cu rolurile Kamev și Stupac din Anecdote provinciale de A. Vampilov, regia Ion Sapdaru, 1994, devenind angajat al teatrului. A obținut Diploma și medalia Meritul cultural în 2002, iar în 2011, Premiul pentru Cel mai bun actor – Melpomena Tavryy, Herson, Ucraina. Are o atracție pentru zona divertismentului, îi sunt dragi atât rolurile de comedie, cât și cele de dramă. A crescut odată cu Festivalul de satiră și umor Constantin Tănase, înființat și păstorit la acea vreme de regretatul Valentin Silvestru. În ciuda dificultăților și sacrificiilor pe care viața de actor le presupune, nu regretă orele petrecute pe scenă, răsplata sufletească fiind mulțumirile pentru un rol sau spectacol, moment în care simte că a dăruit ceva semenilor săi. Viața de actor merită toate sacrificiile, spune Daniel Busuioc. Daniel Busuioc este invitat al Centenarului Filmului Românesc.

Copyright © 2018-2019 Centenarul Filmului Românesc | Design and Layout by Marius Asiminei | Development by 3idei.com