Ioana Pavelescu
Actriță

Actrița Ioana Pavelescu și-a petrecut copilăria pe scenă, printre culisele teatrului unde mama ei, care avea să-i transmită meseria, își juca rolurile. Creșterea actriței a avut loc într-un mediu spiritual deosebit, întrucât a fost marcat de intelectualii timpului, care au văzut în ea sâmburele omului mare ce va fi.

Debutează în film în 1969 cu rolul din comedia Pantoful cenușăresei, realizat de Jean Georgescu, dar afirmarea talentului ei are loc cu rolul Ruxandra din Osânda realizat în 1976 de Sergiu Nicolescu, adaptarea romanului „Velerim si Veler Doamne” de Victor Ion Popa. Pentru interpretarea actoricească din acest film, actrița a fost nominalizată la Festivalul de Film de la Moscova. Au urmat filme de notorietate ca Trandafirul galben, Cumpăna, Întâlnirea sau Întunecare. Ioana Pavelescu s-a făcut remarcată și pe scena teatrului, unde a interpretat roluri mari, pe măsura talentului său actoricesc.