Stere Gulea
regizor

Născut în Constanța, într-o familie de aromâni, regizorul Stere Gulea este absolvent al Institutului Pedagogic şi al Facultătații de Filologie din Constanța și al secției de teorie Teatrologie-Filmologie din cadrul IATC București.

În perioada 1970-2009, regizorul a realizat 10 filme, trei dintre acestea (Moromeţii, Ochi de urs şi Stare de fapt) având la bază scenarii proprii. Stere Gulea s-a făcut remarcat în lumea cinematografiei românești prin filmul Moromeții, producție care a câștigat numeroase premii naționale și internaționale precum: Premiul III (Festivalul de la Santarem, Portugalia, 1988), Marele Premiu pentru filmele artistice de lung metraj (Asociația Cineaștilor din România).

De asemenea, după anul 1989, regizorul îşi afirmă vocaţia de militant politic, fiind unul dintre participanţii la celebra mişcare socială Piaţa Universităţii, din 1990. Activității sale i se adaugă și conducerea Televiziunii Române în perioada 1996-1998.